Voleibaliștii români au prins din nou un week-end de senzație și au avut evoluții dintre cele mai bune în Polonia, Germania, Italia sau Belgia. Succes și pentru selecționerul naționalei feminine, cu Galatasaray, în Turcia!
Elizabet Inneh, MVP în Polonia!
Eliza Inneh, opusul naționalei României, a fost jucătoarea meciului în partida din Polonia, dintre UNI Opole și Chemik Police, 0-3. Românca a reușit 16 puncte, dintre care un blocaj, și a avut o eficiență în atac de 63%. E a doua oară când Eliza primește titlul de MVP în Taouron Liga, prima ligă poloneză. Chemik Police e lider în Polonia cu 7 victorii și o singură înfrângere.
În Germania, Rodica Buterez a făcut și ea un meci excelent pentru SC Potsdam, echipă care a trecut cu 3-0, pe teren propriu, în fața celor de la Raben Vilsbiburg. Căpitanul naționalei noastre a reușit 14 puncte, dintre care două blocaje. A avut un procentaj pe atac de 43%. Și la preluare, Rodica a avut cifre bune: 67% recepție pozitivă, 33% excelentă. Potsdam e pe locul 2 în Germania cu 6 victorii și o înfrângere. ”A fost un joc bun pentru noi. Ne așteptam la un bloc și o apărare puternică din partea celor de la Vilsbiburg, dar până la urmă am jucat foarte disciplinat și am putut depăși sistemul adversarului nostru”, a declarat Rodica pentru pagina de Facebook a clubului său.
În Italia, Adelina Ungureanu a avut o evoluție excelentă. Echipa sa, Union Volley Pinerolo a revenit de la 0-1 și 1-2 și a câștigat cu 3-2 disputa cu Volley Bergamo. Extrema ”tricoloră” a contribuit din plin. A reușit 18 puncte, dintre care un as și un blocaj, cu un procentaj de 50%. Și la preluare a avut cifre foarte bune: 61% și 39%. Pinerolo a trăit periculos, a câștigat seturile 2 și 4 cu 26-24! În decisiv, Adelina a trecut la serviciu la 11-10. A servit senzațional de patru ori consecutiv și echipa sa a câștigat cu 15-11. Pinerolo e pe locul 6 în Serie A1, cu 5 victorii și 4 înfrângeri, pe loc de play-off.
În Polonia, Adrian Aciobăniței a învins cu echipa sa, PGE SKRA Belchatow cu 3-1 pe Projekt Varșovia și și-a trecut în cont a treia victorie în 7 etape. Românul a adunat 11 puncte în această dispută, un as, dar eficiența sa în atac a fost de 20%. La preluare, Adi a avut 43% recepție pozitivă și 23% excelentă. Aciobăniței a jucat tot meciul. Ne bucurăm pentru Adi și sperăm să continue cu victorii.
Rață, omul meciului în Belgia!
În Belgia, Alexandru Rață a făcut din nou un meci senzațional la echipa sa, Tectum Achel. Fostul jucător al Arcadei Galați a reușit nu mai puțin de 28 de puncte în patru seturi, ajutându-și echipa sa câștige cu 3-1 în fața celor de la Caruur Gent. Rață a avut un procentaj de 55% pe atac și a reușit și patru ași! El a fost decalarat, de altfel, jucătorul meciului. Achel a urcat acum pe locul 6, loc de play-off, după 6 etape jucate.
În Turcia, selecționerul României, Guillermo Naranjo Hernandez a învins cu Galatasaray cu 3-1 pe Ankara Karayollari și a urcat pe locul 10 în clasament după 10 etape. E bătaie mare însă în prima liga din Turcia, între locul 13 (penultimul) și locul 6, fiind doar două puncte! Galata are 3 victorii și 7 înfrângeri și 10 puncte.