Confederația Europeană de Volei a anunțat că i-a acordat României dreptul de a organiza turneul final sub 18 ani, la fete, între 1 și 15 iulie 2024
O veste excelentă pentru voleiul românesc. Confederația Europeană de Volei a anunțat că a oferit României dreptul de a organiza în vara viitoare Campionatul European rezervat junioarelor sub 18 ani.
”Este o mare oportunitate pentru noi. Este un turneu de cel mai înalt nivel la care vor participa cele mai bune 16 echipe din Europa, la această categorie de vârstă. Vom anunța în curând și locul unde va avea loc turneul final, între 1 și 15 iulie”, a declarat Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.
Mai sunt de pus la punct anumite aspecte organizatorice, de logistică, dar pentru România este o oportunitate imensă de a dezvolta voleiul juvenil, de a atrage copiii spre un sport foarte frumos.
Viitorul voleiului european vine în România – Campionatul European Under 18
Sistemul de desfășurare al turneului cuprinde faza preliminară, cu 8 echipe repartizate în două grupe. Se va juca fiecare cu fiecare, iar apoi primele două clasate în fiecare grupă vor disputa semifinalele.
La această categorie de vârstă, naționala României a participat în această vară la Euro Under 17, în Ungaria. Fetele noastre au câștigat cu Ungaria și Franța, dar au pierdut cu Slovenia, Turcia, Grecia, Germania și Belgia. Acum vor avea o bună oportunitate de a obține un rezultat și mai bun, având în vedere că vor juca acasă, cu fanii în tribună.