Baby Volei Festival a debutat de Ziua României, la Complexul Olimpic Sportiv de la Izvorani și se va încheia pe 3 decembrie. 10 echipe de copii participă la o acțiune amplă de promovarea și dezvoltare a voleiului, de atragere a tinerilor spre sport, spre volei în mod special.
Federația Română de Volei dorește să implementeze un program unitar de antrenamente la copii, dar pentru asta trebuie să angrenăm copiii în tot felul de activități specific vârstei lor, voleiul să devină un mod de joacă la clasele primare, în cadrul lecțiilor de educație fizică, prin introducerea lui și în programa școlară.
Doi invitați de onoare
La festivalul de la Izvorani au fost invitați Adrie Noij, cel care este considerat părintele minivoleiului din Țările de Jos, cel care a avut rezultate excepționale la copii în țara sa, dar și Rudi Kun-Kuti, și el cu rezultate foarte bune în Țările de Jos.
Adrie Noij , membru în Comisia tehnică a federației olandeze, cavaler al Ordinului Oranje-Nasau, pentru contribuia la dezvoltarea voleiului pe plan national și internațional, a fost fericit să ne împărtășească din experiența sa.
Datorită modelului CMV (Cool Moves Volley), în Țările de Jos (Olanda) sunt peste 20.000 de copii care practică acum minivolei. De exemplu, în regiunea sud-est, la început au fost 50 de echipe de minivolei, iar în 8 ani numărul a ajuns la 350 de echipe, la cele 6 nivele ale CMV.
Modelul CMV a fost considerat de catre FIVB (Federația Internațională de Volei) ca unul din cele mai bune și eficiente modele de învățare și practicare a voleiului.
Cele 10 echipe participante la Izvorani
Fete
- CS Activ Prahova Ploiești
- CSȘ Botoșani
- ACS Flamingo Volleyball Club Constanta
- ACS Atomic Blaj
- CSM Reșița
- ACS Academic București
- ACS Champions Sibiu
- CSȘ Slatina
Băieți
- CSȘ Botoșani
- CS Ocna Mure