LIKE US? SPREAD THE WORD

Am pierdut un uriaș! Voleiul românesc e mai sărac

Mircea Tutovan, unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut voleiul românesc, a încetat din viață. Cel care a scris istorie pentru România, a ajuns sâmbătă seara la spitalul din Zalău. O infecție puternică i-a afectat organismul, dar avea și probleme cardiace. Fiul său, Marius Tutovan este cel care a anunțat decesul.

Mircea Tutovan este jucătorul care a revoluționat voleiul din România prin puterea serviciului său. În palmaresul său figurează Cupa Campionilor Europeni, dar și 10 titluri de campion național cu Dinamo. În 1977, a primit porecla de ”Tunarul Europei”. Atunci a luat locul trei la Europene cu naționala României, turneu disputat în Finlanda. Tot atunci s-a format prima echipă ideală a Europei, Tutovan fiind ales să facă parte din ea, alături de doi jucători ruși, doi polonezi și un maghiar.

După perioada petrecută la Dinamo, Tutovan a ajuns la Şimleu Silvaniei, formație cu care a cucerit Cupa Balcanică. Ulterior, a ajuns câteva sezoane şi la Elcond Zalău. Tutovan s-a retras la vârsta de 41 de ani. Pentru naționala României a jucat peste 300 de partide. A cucerit medaliile de bronz la Campionatele Europene din 1971 şi 1977. Mai mult, la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen, cu Tutovan în teren, România a ocupat locul 5.

În 13 martie, ”tunarul Europei” așa cum îl știa o lume întreagă, ar fi împlinit 72 de ani.

Suntem alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Îi mulțumim pentru tot ceea ce a făcut pentru voleiul românesc. Fără Mircea Tutovan suntem mai săraci, mult mai săraci!

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Înainte de primul fluier… a fost focul. Din flacără s-au născut ei.
Fără milă. Fără teamă. Lux Dracones, balaurii de lumină ai României. Pe 9 septembrie, legendele intră în arenă. CEV EuroVolley 2026 începe cu un show de deschidere care nu se repetă.

Campionatul European de Volei Masculin
CEV EuroVolley 2026 Cluj-Napoca