[vc_row][vc_column][vc_column_text]Voleiul s-a numărat printre sporturile reprezentate la ”Ziua Porților Deschise” de duminică, 25 iulie, la Stadionul ”Arcul de Triumf” din Capitală.
Manifestarea a fost organizată de Ministerul Tineretului și Sportului și a avut menirea de a familiariza copiii – care au venit în număr mare – cu sportul și sporturile și să-i atragă spre o viață activă și sănătoasă. În acest sens au fost organizate ateliere pe discipline sportive.
Voleiul a fost reprezentat de componentele echipelor de minivolei și speranțe ale clubului Dinamo. Acestea au fost coordonate de antrenorul Adrian Radu, iar demonstrația făcută de micuțele jucătoare a încântat asistența. La final, participantele au fost felicitate de ministrul Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novak, care s-a și fotografiat cu tinerele voleibaliste.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_images_carousel images=”6420,6421″ img_size=”full” autoplay=”yes” wrap=”yes”][/vc_column][/vc_row]