LIKE US? SPREAD THE WORD

Victorie dramatică, după un meci maraton, pentru naționala masculină U20 în calificările europene

Prima victorie pentru naționala masculină Under 20 a României în preliminariile Campionatului European. Și ce victorie! Obținută după două ore și 26 de minute!

România a învins cu scorul de 3-2 naționala țării gazdă a turneului de calificare, Letonia, după un meci cu valențe dramatice, în care patru seturi din cinci s-au încheiat la două puncte diferență. Primul câștigat de băieții antrenați de Cristian Chițigoi, a fost unul maraton, tricolorii impunându-se cu 34-32 după 40 de minute de joc! Apoi, gazdele, încurajate de cei aproape 600 de spectatori care au luat loc în tribunele arenei din Jelgava, au revenit și au trecut la conducere, după ce și-au adjudecat următoarele două seturi cu 26-24 și 25-20.

Cu o voință extraordinară și cu spirit de sacrificiu, românii au revenit în joc și au câștigat următoarele două acte la limită, 25-23 și 15-13, obținând prima victorie din această grupă, după ce joi au fost învinși cu 3-0 de Slovenia. Cu 25 de puncte, Daniel Chițigoi a fost nu doar cel mai bun marcator al echipei noastre, ci și cel mai bun jucător, fiind premiat de gazde.

daniel chitigoi premiat romania letonia u20 - FRVolei
Daniel Chițigoi, premiat după meciul cu Letonia (FOTO: CEV)

Sâmbătă, de la ora 16.00, România va juca ultimul meci din această grupă, contra liderului neînvins, Cehia, formație care vineri a dispus cu 3-1 de Slovenia. Partida nu va fi transmisă în direct de organizatori.

Scor final: România – Letonia 3-2 (34-32, 24-26, 20-25, 25-23, 15-13).

Au jucat pentru România: D. Chițigoi (25p), Breban (24p), Dinculescu (10p), Asmarandei (6p), Tănase (6p), Balai (5p), Ștreangă (2p), Lala (1p), Balu (1p), Kosinski (libero). Nu au jucat: Martonos, Platon (libero). Antrenor: Cristian Chițigoi.

statistica Romania Letonia U20 - FRVolei
Statistica jucătorilor români după meciul câștigat cu 3-2 în fața Letoniei
ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors