LIKE US? SPREAD THE WORD

Stelian Moculescu, Zoran Terzic și Guillermo Naranjo Hernandez lectori la Cursul de perfecționare al antrenorilor echipelor de seniori

Cursul de perfecționare pentru antrenorii echipelor de seniori, ce va avea loc la București în data de 3 octombrie 2023, în sala de conferințe din cadrul sediului COSR (adresa: Bulevardul Mărăști nr.20 A sector 1), se va bucura de prezența a trei antrenori importanți din voleiul european și mondial actual. Este vorba de Stelian Moculescu, Zoran Terzic și Guillermo Naranjo Hernandez.

Antrenorii echipelor de seniori care au echipe înscrise în campionatele naționale – Diviziile A1 și A2, care intenționează să participe la acest curs de perfecționare (în urma căruia se va elibera licența de antrenor pentru anul competițional 2023-2024) sunt rugați să trimită un email la adresa frvolei@frvolei.ro, prin care sa menționeze acest lucru.

Stelian Moculescu va vorbi tehnicienilor români despre rolul coordonatorului în jocul de volei,  detalii tehnice și tactice. Zoran Terzic va preda sistemul de blocaj și organizarea tranziției, iar Guillermo Naranjo Hernandez va avea ca temă organizarea sistemului de joc în funcție de calitatea recepției.

Un scurt CV al celor trei lectori:

STELIAN MOCULESCU

Stelian Moculescu este în prezent antrenorul echipei masculine Dinamo București. A pregătit naționala României între 2008 și 2012. În palmaresul său, Stelian Moculescu se mândrește cu câștigarea Ligii Campionilor, în 2007, cu VfB Friedrichshafen. De altfel, cu echipa germană, românul a reușit cele mai sonore rezultate. A mai jucat de două ori finala Ligii Campionilor, cu ASV Dachau (1996) și tot VfB Friedrichshafen (2000). Moculescu a fost desemnat în 2007, cel mai bun antrenor european de către Confederația Europeană de Volei (CEV).

ZORAN TERZIC

Zoran Terzic este unul dintre numele uriașe ale voleiului European și mondial. Vreme de 19 ani (2002-2021) a pregătit naționala feminină a Serbiei cu care a câștigat medalii olimpice, mondiale și europene. Vicecampion olimpic, campion mondial, triplu campion european, Zoran Terzic a antrenat și în România vreme de 8 sezoane: 5 la Metal Galați și câte unul la Medicina Tg. Mureș, Dinamo București și CSM Târgoviște. În prezent, tehnicianul de 57 de ani pregătește naționala feminină a Rusiei.

GUILLERMO NARANJO HERNANDEZ

Guillermo Naranjo Hernandez (46 de ani) este selecționerul naționalei României din februarie 2022. A terminat cu ”tricolorele” pe locul 2 în Golden League 2022 și pe locul 11 la Euro 2023. Ibericul a mai antrenat selecționata feminină a Greciei între 2018 și 2021 și a mers cu elenele la două turnee finale continentale. Ca echipe de club, Guillermo Naranjo Hernandez a antrenat pe Allianz MTV Stuttgart , CSM Târgoviște, PTPS Pila (Polonia), iar în ultimii cinci ani pe SC Potsdam, tot în Germania. Recent a semnat cu echipa turcă Galatasaray Istanbul.

PROGRAMUL CURSULUI DIN DATA DE 3 OCTOMBRIE

Ora 10:00

Înregistrarea participanților

Ora 10:30

  • Prezintă Stelian Moculescu, antrenor principal Dinamo București
  • Tema: Coordonatorul, detalii tehnice și tactice.

Ora 12.00

  • Prezintă online Zoran Terzic, antrenorul principal al echipei naționale de senioare a Rusiei.
  • Tema: Sistemul de blocaj și organizarea tranziției

Ora 13.30 – 15.00

  • Pauză

Ora 15.00

  • Prezintă online Guillermo Naranjo Hernandez, antrenorul principal al echipei naționale  de senioare a României.
  • Tema: Organizarea sistemului de joc în funcție de calitatea recepției

Ora 16.30

  • Prezintă psiholog Andrei Alexandrescu
  • Tema: Pregătirea psihologică a unui antrenament și a unui joc în perioada competițională
ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors