Mioveni va fi, pentru două zile, capitala voleiului românesc. În Sala Sporturilor din localitate se vor disputa, sâmbătă (19 martie) și duminică (20 martie) meciurile turneului Final Four al Cupei României la volei feminin.
Programul zilei de sâmbătă va fi deschis, de la ora 15.00, de semifinala dintre CSO Voluntari și CSM Volei Alba Blaj. Un meci în care deținătoarea trofeului – ardelencele au trei Cupe în total – va întâlni una dintre cele două echipe care au învins-o în acest campionat. Calificate în premieră la turneul final al Cupei României, jucătoarele de la CSO Voluntari sunt decise să demonstreze și la Mioveni că victoria obținută în campionat, în februarie, cu scorul de 3-2, nu a fost întâmplătoare și că se poate lupta de la egal la egal cu liderul Diviziei A1.
De la ora 18.00, tot în Sala Sporturilor din Mioveni se vor confrunta CSM Târgoviște și Rapid București. Giuleștencele reprezintă revelația actualei competiții, în care au ajuns la turneul Final Four după ce au eliminat în sferturile de finală pe CS Medgidia, ocupanta locului 4 în campionatul Diviziei A1. Pentru CSM Târgoviște, prezența în semifinalele Cupei României este o obișnuință, clubul aflându-se în căutarea celui de-al doilea trofeu, după cel câștigat în 2016.
Finala competiției este programată duminică, de la ora 19.00.
Toate cele trei meciuri de la turneul Final Four organizat la Mioveni vor fi transmise în direct la TVR 3. Intrarea spectatorilor este liberă în ambele zile ale competiției.
Ultimele 10 câștigătoare ale Cupei României (f)
CSM Volei Alba Blaj (2020/ 2021)
CSM Volei Alba Blaj (2018/ 2019)
CSM București (2017/ 2018)
CSM Volei Alba Blaj (2016/ 2017)
CSM Târgoviște (2015/ 2016)
Știința Bacău (2014/ 2015)
Știința Bacău (2013/ 2014)
Știința Bacău (2012/ 2013)
Dinamo Romprest (2011/ 2012)
CV 2004 Tomis Constanța (2010/ 2011)
FOTO: Facebook/ Volei Alba Blaj
EXPLICATIE: Volei Alba Blaj este deținătoarea Cupei României