Campionatul Diviziei A1 la volei masculin a ajuns la startul fazei a doua. Sâmbătă se joacă partidele din grupele 5-8 și 9-12.
Partidele de sâmbătă vor fi precedate de meciul dintre Arcada Galați și Dinamo, care contează pentru etapa a 16-a a campionatului. Este ultima partidă a sezonului regulat rămasă nedisputată și ea va avea loc vineri, de la ora 18.00, în orașul de la malul Dunării.
Sâmbătă avem meciuri în două grupe valorice: 5-8 și 9-12. La București se întâlnesc ocupantele locurilor 5, respectiv 8, Olimpia Titanii și Știința București. Meciul va începe la ora 15.30 și se va disputa în bătrâna sală Olimpia din Capitală. Cea de-a doua partidă va avea loc la Zalău, între formația locală și Explorări Baia Mare, de la ora 18.00.
Cel mai important meci al zilei va avea loc însă în sala Rapid, acolo unde gazdele primesc, de la ora 16.00, vizita Universității Cluj. Cele două echipe se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării, o victorie a giuleștenilor apropiindu-i pe aceștia de îndeplinirea obiectivului.
Celălalt meci al grupei va începe la ora 17.00 și se va disputa la Dej, acolo unde Unirea din localitate pornește ca mare favorită în fața formației UV Timișoara, ultima clasată.
Divizia A1 (m): Programul meciurilor din prima etapă a fazei a II-a
Sâmbătă, 19 martie
Grupa locurilor 5-8
15.30 Olimpia Titanii – Știința București
18.00 SCM Zalău – Explorări Baia Mare
Grupa locurilor 9-12
16.30 Rapid – U Cluj
17.00 Unirea Dej – UV Timișoara