Naționala feminină de volei a României revine în acest weekend în competiție. Echipa antrenată de italianul Luciano Pedulla va juca, de vineri până duminică, la Harnes, în Franța, în cel de-al doilea turneu al Golden League.
Clasate pe locul secund în grupa A după turneul disputat săptămâna trecută la Cluj-Napoca, româncele trebuie să termine pe prima poziție în clasament pentru a se califica sigur la turneul Final Four care va fi organizat la Ruse, în perioada 18-20 iunie. Există, de asemenea, și varianta calificării din postura de cea mai bună echipă de pe locurile secunde, în cazul în care Bulgaria, organizatoarea turneului final, își câștigă grupa ei, unde joacă alături de Ucraina și de Slovacia.
Echipa noastră va pleca în Franța în cursul zilei de joi, 3 iunie. Singura modificare în lotul României față de turneul de săptămâna trecută o reprezintă introducerea ridicătoarei Marisa Radu (Dinamo) în locul centrului Petruța Orlandea (CS Medgidia). În rest, fac deplasarea aceleași jucătoare care au evoluat și la Cluj-Napoca, inclusiv Rodica Buterez, a cărei accidentare la gleznă suferită în timpul meciului de duminică, împotriva Spaniei, nu este atât de gravă și jucătoarea poate fi recuperată.
Prima adversară a formației noastre la Harnes va fi, vineri, chiar selecționata țării gazdă, Franța. Meciul va începe la ora 21.00. Sâmbătă, România va întâlni, de la ora 18.00, Spania, iar duminică, de la ora 16.00, ”tricolorele” vor juca împotriva ultimei clasate, Azerbaidjan.
Programul turneului de la Harnes (Franța)
Vineri, 4 iunie
18.00 Spania – Azerbaidjan
21.00 România – Franța
Sâmbătă, 5 iunie
18.00 România – Spania
21.30 Franța – Azerbaidjan
Duminică, 6 iunie
16.00 Azerbaidjan – România
20.00 Spania – Franța
Lotul naționalei României pentru turneul Golden League de la Harnes (Franța)
Centri
Diana Ariton (CS Medgidia)
Denisa Ionescu (FC Argeș Volei Pitești)
Francesca Alupei (CSM Volei Alba Blaj)
Coordonatori
Ramona Postea (Rapid)
Marina Cojocaru (CS Medgidia)
Marisa Radu (Dinamo)
Extreme
Rodica Buterez (CSM Târgoviște)
Adriana Matei (CS Medgidia)
Sorina Miclăuș (CSU Belor Galați)
Adelina Budăi-Ungureanu (Cuneo Granda Volley)
Libero
Mihaela Albu (CS Medgidia)
Alexandra Ciucu (Știința Bacău)
Universali
Alexia Căruțașu (Yeșilyurt Istanbul)
Iuna Zadorojnai (Rapid)
Colectivul tehnic al naționalei României
Antrenor principal: Luciano Pedulla
Antrenor secund: Marius Măcicășan
Antrenor secund: Ciprian Dârnescu
Preparator fizic: Rareș Stoica
Kinetoterapeut: Victor Baciu
Statistician: Vlad Păușescu
Team Manager: Luminița Trombițaș
Manager General: Vladimir Bacșiș
Rezultatele turneului de la Cluj-Napoca
România – Franța 3-2 (17-25, 23-25, 26-24, 26-24, 15-11)
Spania – Azerbaidjan 3-0 (25-22, 25-22, 25-12)
Azerbaidjan – România 0-3 (22-25, 22-25, 12-25)
Spania – Franța 3-1 (25-18, 22-25, 25-18, 25-23)
România – Spania 2-3 (25-13, 14-25, 25-21, 16-25, 9-15)
Franța – Azerbaidjan 3-1 (25-21, 19-25, 25-13, 25-20)
Clasament
1. Spania 3v 8p (9:3)
2. România 2v 6p (8:5)
3. Franța 1v 4p (6:7)
4. Azerbaidjan 0v 0p (1:9)
În Golden League, primul criteriu de departajare îl reprezintă numărul de victorii, apoi numărul de puncte.