Naționala feminină de volei a României a fost eliminată în semifinalele Golden League după un meci spectaculos și dramatic.
România a întâlnit Cehia, la Prostejov, în semifinala Golden League. Din păcate, deși au luptat extraordinar, jucătoarele noastre au fost nevoite să părăsească terenul învinse cu scorul de 3-2 (25-22, 23-25, 25-22, 21-25, 15-11), ratând calificarea în finala de duminică.
La capătul unei partide care a durat 143 de minute și în care România a revenit de la 0-1 și 1-2 la seturi, Iuna Zadorojnai a fost cea mai bună marcatoare a echipei noastre, cu 19 puncte. A fost urmată de căpitanul echipei, Rodica Buterez, autoare a 18 puncte și de Adelina Budăi-Ungureanu, cu 14. Însă toată echipa trebuie remarcată în urma acestui meci, în care România a fost foarte aproape să producă surpriza – Cehia e una dintre participantele la Campionatul Mondial din toamnă.
Sosită la echipă în urmă cu patru zile, centrul Francesca Alupei a fost introdusă ca titulară și nu a dezamăgit, reușind cele mai multe blocaje dintre toate jucătoarele noastre: 4.
Astfel s-a încheiat actuala campanie a României în Golden League, una în care selecționata antrenată de tehnicianul spaniol Guillermo Naranjo a câștigat grupa C după ce au înregistrat următoarele rezultate: 3-2 şi 1-3 cu Ucraina, 3-2 şi 3-0 cu Ungaria și, apoi, a pierdut în semifinala cu Cehia în cinci seturi.
În finală, Cehia va juca împotriva Franței, care s-a impus cu scorul de 3-0 (25-16, 25-17, 25-13) în fața Croației. Meciul va avea loc duminică, în Franța.
Au jucat pentru România: Zadorojnai (19), Buterez (18), Budăi-Ungureanu (14), Ariton (9), Alupei (7), Ad. Matei (6), M. Radu (3), D. Ionescu (-), G. Popa (-), Ciucu (libero). Nu au jucat: Orlandea, Roman, Babaș, Vereș (libero). Antrenor: Guillermo Naranjo.