Sâmbătă se dispută ultimele patru meciuri ale celei de-a cincea etape a fazei secunde a Diviziei A1 la volei feminin.
Dintre cele patru, capul de afiș al zilei îl reprezintă confruntarea dintre CSM Târgoviște și SCM Volei Alba Blaj. Chiar dacă cele două echipe știu deja că vor termina pe locurile 2, respectiv 1, întâlnirea dintre ele tot este o confruntare a orgoliilor, așa că ne așteptăm la un meci foarte spectaculos. Acesta va putea fi urmărit în direct de toți iubitorii voleiului de la ora 14.00, fiind transmis în direct la TVR 3.
Tot în grupa 1-4 va avea loc și partida dintre CSO Voluntari și CS Medgidia. Și aici, cele două formații își cunosc exact pozițiile pe care le vor ocupa la finalul campionatului: 3, respectiv 4. Meciul va începe la ora 17.00.
În grupa locurilor 5-8, Dinamo va juca, de la ora 14.00, ultimul meci pe propriul teren din acest sezon. Adversară va fi SCMU Craiova, iar gazdele, care sunt sigure de ocuparea poziției a șasea, pornesc ca favorite împotriva echipei de pe locul 8.
Salvate de la retrogradare, Dacia Mioveni și Știința Bacău vor juca, de la ora 12.00, în Sala Sporturilor din Mioveni, o partidă fără miză, dar tocmai de aceea spectaculoasă. Va fi ultimul meci din acest sezon pentru Dacia, care a disputat în devans meciul din ultima etapă, cu ”U” Cluj.
Tot în devans s-au disputat și două meciuri din runda cu numărul 5 a play-off-ului și play-out-ului. În grupa locurilor 5-8, CSM Lugoj a învins cu scorul de 3-0 pe Rapid, la București, iar în grupa 9-12, Volei Cristina Pîrv Turda a trecut cu 3-1 de ”U” Cluj. Aceasta din urmă și-a încheiat toate partidele din acest campionat pe care l-a încheiat fără să obțină vreo victorie de-a lungul întregului sezon.
Programul etapei a cincea a fazei a doua a Diviziei A1 (f)
Sâmbătă, 23 aprilie
Grupa locurilor 1-4
14.00 CSM Târgoviște – CSM Volei Alba Blaj – în direct la TVR 3
17.00 CSO Voluntari – CS Medgidia
Grupa locurilor 5-8
14.00 Dinamo – SCMU Craiova
Rapid – CSM Lugoj 0-3 (24-26, 23-25, 24-26)
Grupa locurilor 9-12
12.00 Dacia Mioveni – Știința Bacău
Volei Cristina Pîrv Turda – ”U” Cluj 3-1 (25-14, 17-25, 25-15, 25-23)