Evoluție extraordinară pentru naționala României în amicalul contra Țărilor de Jos. La Wijchen, în fața unei săli arhipline, România a cedat 2-3. Fetele noastre au jucat însă extrem de curajos și au avut o șansă enormă să învingă.
După un prim set controlat de gazde, câștigat cu 25-20, România și-a ridicat nivelul jocului și a început să le pună probleme olandezelor. Eliza Inneh și Ariana Pîrv au fost de neoprit. Pe serviciul jucătoarei care a câștigat titlul în Polonia, România s-a distanțat de la 14-10 la 19-10! Româncele au egalat situația la seturi după 25-18.
Și setul 3 a început tot cu România impunând ritmul. De această dată pe serviciul Arainei Pârv, ”tricolorele” s-au distanțat la 10-3 și apoi la 14-7! A urmat însă o perioadă cu greșeli mari în preluare, nu am putut să ne revenim, iar naționala ”Țării Lalelelor” a câștigat 11 puncte consecutiv. Degeaba a încercat antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez să le oprească pe gazde, a cerut ambele time-out-uri, dar România a cedat setul, 17-25.
Am luat-o de la capăt în setul 4. Am jucat din nou excelent startul de set și am pus presiune pe echipa gazdă. S-a ajuns la 15-8. Olanda a avut o palidă revenire, la 13-17, dar româncele au egalat situația la seturi, după 25-16.
S-a ajuns în decisiv, acolo unde România a avut prima șansă la victorie. A condus cu 6-2, 8-5 și 11-9, dar echipa mai experimentată, bronzul ultimei ediție a Campionatului European, reprezentativa Olandei s-a impus 15-13!
Urmează un alt test cu Germania
Olanda a avut câteva absențe din echipa de bază, dar a avut la dispoziție alte câteva voleibaliste de mare valoare: Sarah Van Allen (24 de ani, de la Vakifbank), Iris Scholten (24 de ani, de la Trentino Volley), Juliet Lohuis (25 de ani, de la Casalmaggiore), Fleur Savelkoel (29 de ani, de la Schwerin).
Rămâne însă prestația formidabilă a câtorva jucătoare ”tricolore”: Eliza Inneh (23 de puncte), Ariana Pîrv (18 puncte), Diana Ariton (11 puncte), Daiana Roman (8 puncte), Iarina Axinte (2 puncte) și liberoul Diana Vereș. Au mai evoluat Rodica Buterez (5 puncte) și Cristina Miron (2 puncte).
A fost primul test pentru fetele antrenate de Guillermo Naranjo Hernandez. Din Olanda, România va pleca la Potsdam, acolo unde pe 10 mai, va susține un alt meci amical, contra Germaniei.