Naționala feminină de volei Under 19 a României luptă vineri și sâmbătă pentru calificarea la turneul final al Campionatului European. Meciurile vor avea loc în Sala Sporturilor din Mioveni, iar intrarea spectatorilor este liberă.
Clasată pe locul 6 la Campionatul Mondial U18 de anul trecut, din Mexic, România va juca vineri, de la ora 18.00, contra Slovaciei, în meciul de deschidere al grupei C de calificare la turneul final al Campionatului European. Un meci care se anunță foarte dificil, dar în care jucătoarele noastre pornesc ca favorite, fie și numai pentru că anul trecut, la Mondiale, le-au învins cu 3-2 pe slovace în optimile de finală ale competiției.
Apoi, sâmbătă, tot de la ora 18.00, România va întâlni Danemarca. Ultima partidă din această grupă formată doar din trei echipe va avea loc duminică, tot de la ora 18.00, între Slovacia și Danemarca.
Prima clasată obține calificarea directă la turneul final al Campionatului European, care va avea loc în perioada 27 august – 4 septembrie, la Skopje, în Macedonia. Cele mai bune 8 echipe necalificate vor lua parte la o nouă fază a calificărilor, în perioada 30 iunie – 3 iulie.
Intrarea spectatorilor e liberă
Intrarea spectatorilor este liberă și ei sunt așteptați în număr cât mai mare pentru a le susține pe jucătoarele noastre și a le purta către calificarea la Europene. ”Le transmit fanilor să fie alături de aceste fete, să vină să ne încurajeze. Noi o să facem tot ce stă în puterea noastră să trecem de aceste calificări și să onorăm cu prezența turneul final din Macedonia, din septembrie”, a declarat antrenorul principal al naționalei României, Marius Macarie.
Toate partidele turneului vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook a Federației Române de Volei, AICI.
Programul grupei C de la Mioveni
Vineri, 8 aprilie
18.00 România – Slovacia
Sâmbătă, 9 aprilie
18.00 România – Danemarca
Duminică, 10 aprilie
18.00 Slovacia – Danemarca
Lotul naționalei României U19 (f)
1. Eva Vizitiu (CNNT Craiova) – libero
2. Gabriela Dumitru (Dacia Mioveni) – extremă
5. Tara Cristea(Dinamo) – centru
7. Maria Nemeș (CTF Mihai I) – coordonator
9. Iarina Axinte (Volei Alba Blaj) – coordonator
10. Paula Partnoi (Volero Zurich) – universal (căpitan)
11. Andra Badiu-Savu (CSM Lugoj) – centru
15. Teodora Iancu (CTF Mihai I) – extremă
16. Beatrice Iliescu (CNNT Craiova) – extremă
17. Dalia Vîrlan (Dinamo) – centru
18. Alexandra Ion (Dinamo) – libero
19. Ștefania Cheluță (Volei Alba Blaj) – universal
Antrenor principal: Marius Macarie
Antrenor secund: Adrian Popescu
Statistician: Mircea Gătej
Kinetoterapeut: Mircea Rad