Naționala României a obținut a doua victorie în grupa A din Golden League, 3-1 cu Danemarca. Așa cum au promis, ”tricolorii” și-au luat revanșa după înfrângerea din tur.
A fost însă o partidă în care danezii au dat tot ce au putut și i-au chinuit un pic pe ai noștri. În primul set, România a fructificat abia a cincea minge de set. Am condus cu 13-7, 16-10, 19-13, dar ne-am relaxat și am dat posibilitatea nordicilor să revină. Danemarca a egalat la 23 și au fost emoții mari în obținerea setului, 29-27. A fost setul lui Alexandru Rață, extrema noastră care și-a trecut în cont nu mai puțin de 10 puncte!
Momentele bune ale nordicilor au continuat în setul 2. Oamenii lor de bază, Mads Jensen și ”gălățeanul” Oskar Madsen au dus greul, iar Danemarca a egalat situația pe tabelă după 25-22.
Antrenorul Sergiu Stancu și-a chemat băieții la margine, i-a simțit crispați, temători și le-a cerut atitudine în joc. Românii au intrat mai motivați și mai încrezători. În setul 3, România a condus de la un capăt la altul și a trecut din nou în avantaj, după 25-21.
Cu bateriile încărcate de moral, ”tricolorii” au zburdat în setul 4. Jocul a funcționat la parametrii înalți. Uriașul nostru, Andrei Butnaru a blocat tot, ridicătorul Claudiu Dumitru le-a oferit pase pe tavă coechipierilor, iar Rață, Marian Bala, Robert Călin și Adrian Aciobăniței au început bombardamentul. S-a terminat 25-19, o victorie conturată de elevii lui Sergiu Stancu într-o oră și jumătate, o victorie care ne dă încredere pentru ultima dispută din grupă.
Alexandru Rață a terminat întâlnirea cu 31 de puncte, ceilalți realizatori ai ”tricolorilor” fiind Andrei Butnaru (12), Marian Bala (11), Adrian Aciobăniței (8), Robert Călin (7), Claudiu Dumitru (1).
Portugalia vine duminică, la Brașov, iar meciul se anunță, mult-mult mai greu. Dar trebuie să avem încredere în acești băieți, în staff-ul care-i pregătește, pentru că noi suntem România!