Căpitanul naționalei României nu dezarmează după prima înfrângere suferită în Golden League: ”În partida cu Slovacia nu am jucat bine, dar cea mai mare problemă mi s-a părut că nu am comunicat suficient între noi. Au fost multe situații în care au fost neînțelegeri, în toate procedeele. De la preluare, la dublaj, la pase, la tot, a fost așa un întreg care nu s-a legat și am avut mari dificultăți în a câștiga”, a declarat Adelina.
Perioada scurtă de pregătire a meciurilor, lipsa partidelor de verificare se cunoaște la echipa României. ”Din păcate nu am avut atât de mult timp să ne pregătim, ne-am întâlnit de puțin timp. Am avut și mici probleme fizice unele dintre noi, dar repet nu sunt genul de jucătoare care să-mi găsesc scuze. Ne asumăm ce a fost pe teren și data viitoare o să ne antrenăm mai bine, o să jucăm mai bine, să demonstrăm că suntem o echipă frumoasă și o echipă puternică”, promite căpitanul ”tricolorelor”.
Cu Cehia, România a jucat sezonul trecut și a pierdut greu, 2-3, în deplasare. ”A fost un meci foarte strâns. Alcătuiesc o echipă valoroasă, nimic de spus despre asta, dar cred în șansa noastră, sper să ne antrenăm bine, să mergem acolo încrezătoare, cu ceva în plus față de meciul cu Slovacia”, subliniază Adelina.
România va juca în Cehia sâmbătă, de la 17:00, la Ostrava. În primul meci din grupă, Cehia a trecut de Slovacia cu 3-1.
”Victoriile în Golden League ne-ar ajuta foarte mult, și pentru moral și pentru a se lega jocul nostru cât mai bine. Chiar avem potential, avem jucătoare bune, avem șanse să facem meciuri bune și să câștigăm cu echipe mai bine cotate. Repet, trebuie să demonstrăm pe teren, nu doar pe hârtie”.
Adelina Ungureanu, căpitan România