Organizat marți, 20 septembrie, Cursul de perfecționare pentru antrenorii echipelor de seniori din diviziile A1 și A2 a avut un invitat de marcă: cel mai valoros antrenor din voleiul masculin european, Gianni Crețu.
Cel care tocmai a primit în cadrul galei CEV titlul de antrenorul anului după ce a cucerit în acest an Liga Campionilor, titlul național și Cupa Poloniei cu Zaksa, dar a dus și naționala Sloveniei pe locul 4 la Campionatul Mondial, a acceptat cu bucurie invitația Federației Române de Volei de a participa la Cursul de Perfecționare al antrenorilor. El le-a vorbit deschis celor 90 de tehnicieni români prezenți la curs despre ce înseamnă să pregătești o echipă de top, despre ce înseamnă organizarea staff-ului la o asemenea formație.
Cursul, care a avut loc pe platforma Zoom, a mai avut doi invitați speciali, care au prezentat teme de mare interes pentru pregătirea echipelor de seniori și de senioare.
Astfel, domnul Fernando Munoz Benitez a prezentat tema: ”Opțiuni în sistemul de construcție al atacului, la nivelul seniorilor”, în timp de domnul Stevan Ljubicic a prezentat tema: ”Relația de joc dintre sistemul de blocaj și sistemul de apărare, la nivelul seniorilor”.
La finalul cursului de perfectionare, tehnicienii participanţi au primit licența de antrenor pentru anul competiţional 2022/ 2023.