LIKE US? SPREAD THE WORD

CUPA ROMÂNIEI / CSM Târgoviște e regina!

Echipa dâmbovițeană a câștigat a doua cupă din istoria clubului, trecând cu 3-2 în finală, la Mioveni, de Rapid. Un succes venit după un meci care a durat aproape două ore și jumătate

Finala Cupei României, la feminin, a fost una extrem de spectaculoasă în acest sezon. CSM Târgoviște și Rapid au oferit în Sala Sporturilor din Mioveni un spectacol total, o luptă la baionetă pentru fiecare dintre cele 227 de puncte câte a avut, în cele din urmă partida!

CSM Targoviste - castigatoarea Cupa Romaniei 2024

CSM Târgoviște s-a calificat în ultimul act după ce a trecut în semifinale de Volei Alba Blaj, campioana României. A fost 3-1 pentru dâmbovițence care jucau astfel a treia finală consecutivă. În 2022 cedaseră chiar în fața Blajului, iar anul trecut fuseseră învinse de CSM Lugoj. Acum, fetele antrenate de sârbul Branko Gajic nu au mai vrut să dea drumul trofeului.

Au condus cu 2-0 la seturi (25-23 și 25-18), dar fetele de la Rapid au arătat și ele multă putere de luptă. Și în semifinale eliminaseră Dinamo, după o dispută acerbă, 3-2. Giuleștencele au început să joace practic de la 0-2, au lovit în fiecare minge ca și cum ar fi cea de set, s-au concentrat și au înclinat balanța în favoarea lor.

În setul 3, au condus la șase puncte diferență, dar s-au văzut în cele din urmă egalate la 24. Într-un final, Rapidul a pus setul în contul său, la 26-24. Finala continua spre bucuria celor aproape o mie de spectatori de la Mioveni.

Setul patru a fost unul epic. Tot Rapid a fost în față, a avut 24-22, dar caruselul punctelor câștigate și pierdute a continuat între cele două echipe. CSM Târgoviște a beneficiat de prima minge de meci la 25-24, apoi de cea de-a doua la 28-27. Rapid era însă ca o pisică, avea mai multe vieți. A salvat de fiecare dată și a fructificat, la rândul său, a șasea minge de set, la 31-29, egalând situația: 2-2!

Hora bucuriei în portocaliu

În decisiv, cele două echipe au mers cap la cap până la 7-7. Acolo Târgoviște a punctat de cinci ori consecutiv și părea că trofeul a luat-o în direcția fostei Cetăți de Scaun a Țării Românești. Rapid a mai avut o tresărire, s-a apropiat la 13-10 și 14-11, dar nu a putut mai mult.

Fetele îmbrăcate în portocaliu au pus capăt meciului, la 15-11, în aplauzele tuturor fanilor. Dâmbovițencele au încins hora bucuriei, munca lor de aproape două ore și jumătate, după o finală extrem de palpitantă, fiindu-le răsplătită.

Rapidistele au părăsit terenul cu lacrimi în ochi. Giuleștencele reveniseră după exact 20 de ani în finala Cupei României, dar nu a fost de ajuns să câștige și trofeul. Rapid rămâne cu cele 7 trofee cucerite în istoria clubului, la volei feminin.

Rapid Bucuresti - Cupa Romaniei 2024 - volei

MVP-ul partidei

Bulgăroaica Monika Krasteva a fost MVP-ul finalei Cupei României în 2024. Bulgăroaica a fost imposibil de oprit. A reușit nu mai puțin de 41 de puncte, din cele 70 de mingi care au căutat-o pe parcursul partidei. A avut o eficiență de 54%. ”A fost o finală senzațională. Un nivel foarte bun, am crezut după ce am fost egalate la doi că putem pierde, dar ne-am încurajat, am încercat să ne ridicăm și am reușit. E o senzație aparte acum, când țin un trofeu în brațe”, a declarat bulgăroaica.

 

Final 4 Cupa României

Semifinale

Volei Alba BlajCSM Târgoviște 1-3 (26-28, 20-25, 25-16, 21-25)

Rapid BucureștiDinamo București 3-2 (18-25, 33-31, 25-20, 20-25, 18-16)

Finala

CSM Târgoviște-Rapid București 3-2 (25-23, 25-18, 24-26, 29-31, 15-11)

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors