LIKE US? SPREAD THE WORD

Avancronica etapei a 22-a a Divizie A1 (m): Avem ”finale” pentru locul 5 și pentru locul 8

Ultima etapă a sezonului regulat al Diviziei A1 la volei masculin are două meciuri cap de afiș: Olimpia Titanii – LAPI Dej SCM Zalău și Știința București – Unirea Dej. Acesta din urmă va fi transmis în direct la TVR 3 în ziua de luni, 7 martie, de la ora 19.00.

Programată sâmbătă, de la ora 15.30, în sala Olimpia, partida dintre Olimpia Titanii și LAPI Dej SCM Zalău este o confruntare directă pentru ocuparea locului 5 la finalul sezonului regulat. În acest moment, bucureștenii au 36 de puncte, cu două mai multe decât adversarii lor, dar aceștia din urmă au de disputat și o restanță, cu Dinamo, la București, pe care o vor susține luni, 7 martie.

Dacă în acest meci miza este mai mult aceea de mândrie personală și de grup, pentru că e un lucru remarcabil să termini pe locul 5 un campionat cu 22 de etape, în cea de-a doua partidă miza este una mult mai mare. Pentru că cine va învinge în meciul dintre Știința București și Unirea Dej va termina pe 8 și va juca în continuare în grupa locurilor 5-8, care asigură o primăvară liniștită. Învinsa va termina sezonul regulat pe 9 și va lupta în faza a II-a în grupa locurilor 9-12 pentru evitarea retrogradării. Această confruntare de totul sau nimic va fi transmisă în direct la TVR 3 luni, 7 martie, de la ora 19.00.

Ziua de sâmbătă va fi deschisă de meciul UV Timișoara – Steaua. Programat la ora 12.30, acesta are o favorită certă, echipa vizitatoare, care probabil că va folosi partida pentru a face unele reglaje pentru participarea la turneul Final Four al Cupei României de la Brașov, de la finalul săptămânii viitoare (12-13 martie).

De la ora 15.00, în sala Giulești se va disputa o partidă care în urmă cu decenii dădea câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni: Rapid – Dinamo. Oaspeții pornesc ca favoriți și nu au voie să facă nici un pas greșit dacă vor să rămână cu șanse în lupta pentru podium. Ei sunt acum pe locul patru, la trei puncte de ocupanta poziției a treia, SCMU Craiova, dar cu două meciuri mai puțin disputate.

De la ora 17.00, SCMU Craiova va juca ultimul meci din acest sezon regulat pe teren propriu. Gazdele pornesc cu prima șansă în fața formației Explorări Baia Mare, o echipă care joacă mult mai bine pe teren propriu decât în deplasare și care deja și-a îndeplinit obiectivul, clasarea în primele 8 echipe ale campionatului.

Din această etapă s-a disputat deja un meci, U Cluj – Arcada Galați, câștigat cu scorul de 3-0 (25-17, 25-17, 25-20) de echipa campioană. Partida s-a disputat la 25 februarie.

Programul etapei a 20-a a Diviziei A1 (m)

Sâmbătă, 5 martie

12.30 UV Timișoara – Steaua

15.00 Rapid – Dinamo

15.30 Olimpia Titanii – LAPI Dej SCM Zalău

17.00 SCMU Craiova – Explorări Baia Mare

Luni, 7 martie

19.00 Știința București – Unirea Dej – în direct la TVR

”U” Cluj – Arcada Galați 0-3 (17-25, 17-25, 20-25) – s-a disputat la 25 februarie

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors