Etapa a 21-a a Diviziei A1 la volei feminin programează două meciuri vineri și patru sâmbătă. Una dintre partidele de vineri va fi în direct la TVR 3.
Rapid – CS Medgidia este meciul care va fi televizat în direct de la ora 19.00. Se anunță o partidă foarte interesantă, în care oaspetele sunt obligate să învingă dacă vor să mai rămână în cursa pentru calificarea în grupa locurilor 1-4. Gazdele au avantajul moral al acelei victorii cu 3-0 obținute tur, la Medgidia, dar și al succesului obținut cu același scor, în sala Giulești, în 2022, în returul sferturilor de finală ale Cupei României, rezultat care le-a calificat pe giuleștence în turneul Final Four care va avea loc la Mioveni, în perioada 19-20 martie.
Tot vineri va avea loc, la Voluntari, meciul dintre echipa gazdă și ultima clasată, U Cluj, CSO pornind ca mare favorită în această partidă.
Ziua de sâmbătă va fi deschisă de partida de la Craiova, dintre SCMU și Volei Alba Blaj. Aceasta va începe la ora 15.00 și oaspetele au prima șansă la obținerea tuturor celor trei puncte. Jucătoarele din Blaj se află în foc continuu, nu mai departe decât joi ele impunându-se la Mioveni, în fața Daciei, scor 3-0, într-un meci restanță.
De la ora 17.00 se va disputa una dintre cele mai echilibrate partide din această rundă: Știința Bacău – Volei Cristina Pîrv Turda. Cu o victorie, gazdele și-ar putea asigura prezența în grupa locurilor 5-8.
De la ora 16.00, Dinamo va întâlni în propria sală pe Dacia Mioveni, gazdele pornind ca favorite în fața unei echipe care anul acesta va lupta pentru evitarea retrogradării.
Runda se încheie cu cel mai puternic meci, cel dintre ocupanta locului 1, CSM Târgoviște, și echipa de pe locul 4, CSM Lugoj. În tur, campioana s-a impus foarte greu la Lugoj, scor 3-2, așa că gazdele sunt puse în gardă în ceea ce privește forța de joc a echipei vizitatoare, care se află în plină cursă de calificare în grupa locurilor 1-4.
Etapa a 21-a a Diviziei A1 (f)
Vineri, 4 martie
Ora 14.00 CSO Voluntari – ”U” Cluj
Ora 19.00 Rapid – CS Medgidia – în direct la TVR 3
Sâmbătă, 5 martie
Ora 15.00 SCMU Craiova – CSM Volei Alba Blaj
Ora 16.00 Dinamo – Dacia Mioveni 2012
Ora 17.00 Știința Bacău – Volei Cristina Pîrv Turda
Ora 18.00 CSM Târgoviște – CSM Lugoj