După restanța din etapa a 12-a, SCM Zalău-Arcada Galați 0-3, putem creiona echipa rundei. A fost o etapă în care au ieșit la rampă jucătorii Coronei (3-2 cu SCM U Craiova), dar și gălățenii, campionii impunându-se la Zalău.
Ca atare, în echipa etapei au intrat trei jucători de la Corona, trei de la Arcada și unul de la Dinamo. Antrenorul echipei ideale, nimeni altul decât Laurențiu Lică, aflat pentru a treia oară în această ipostază. De la Corona îi avem pe Magdaș, Halilovic și liberoul Kantor, de la Arcada pe Bala, Talpă și Nikula, iar de la Dinamo pe Felix Junior.
Extremă: SERGIO FELIX JUNIOR (Dinamo București). A patra oară în echipa etapei, brazilianul a fost unul dintre principalii realizatori în victoria de la Baia Mare (3-0). 13 puncte în dreptul său, 55% procentajul în atac. Cifre excelente și la preluare, 73% recepție pozitivă și 40% excelentă.
Centru: TUDOR MAGDAȘ (Corona Brașov). Și centrul Coronei este tot la a patra prezență în formația rundei. A contribuit din plin la victoria cu SCM U Craiova. 11 puncte, dintre care 5 blocaje. Defensiva a fost punctul său forte, procentajul din atac fiind de doar 38%. Pe serviciul său, Corona a reușit cele mai multe puncte.
Opus: AARO NIKULA (Corona Brașov). Omul cu punctele, finlandezul și-a mai trecut în cont alte 19 reușite la Zalău. 68% procentajul său în atac, unul foarte bun.
Coordonator: RUSMIR HALILOVIC (Corona Brașov). Ridicătorul Coronei a făcut un nou meci foarte bun. Și-a pus în valoare coechipierii cu pasele oferite. Un punct reușit de bosniac, aflat și el a patra oară în echipa ideală.
Centru: VASILE TALPĂ (Arcada Galați). Debut pentru centrul Galațiului în Top 6. Omul potrivit la locul potrivit în disputa de la Zalău. A reușit 7 puncte, dar a avut un procentaj în atac de 75%. Și în defensivă a fost de netrecut, izbutind 4 blocaje.
Extremă: MARIAN BALA (Arcada Galați). Căpitanul și-a făcut datoria. A făcut punct în 60% din mingile atacate. Un blocaj, un as, 8 puncte la general. Cifre bune pe preluare, cu 59% recepție pozitivă și 53% excelentă. A contribuit din plin la succesul de la Zalău.
Libero: VLAD KANTOR (Corona Brașov). A fost peste tot în disputa contra oltenilor. Foarte bun pe preluare, cifrele sale 61% recepție pozitivă și 39% excelentă. Vlad este a doua oară în echipa etapei.
Antrenor: LAURENȚIU LICĂ (Corona Brașov). Parcursul Coronei în acest sezon i se datorează în mare măsură. Mult timp Corona a stat pe primul loc, dar pe final și-a mai pierdut din suflu. La primul său sezon ca antrenor, Laurențiu Lică a arătat că e un tehnician de mare valoare.