LIKE US? SPREAD THE WORD

România și-a încheiat parcursul la EuroVolley 2026 în sferturile de finală

Naționala masculină a României și-a încheiat parcursul la EuroVolley 2026 în sferturile de finală. Tricolorii au fost învinși la Sofia de Franța, campioana olimpică en titre, cu scorul de 3-0 (25-16, 25-19, 25-19).

Franța a controlat partida și nu le-a permis tricolorilor să repete victoria extraordinară obținută în fața sa în ultimul meci al grupei de la Cluj-Napoca. Daniel Chițigoi, cu 11 puncte, a fost cel mai bun marcator al României în sfertul de finală disputat marți, la Cluj-Napoca.

Înfrângerea pune punct unui parcurs de excepție al echipei pregătite de Sergiu Stancu. România a obținut trei victorii în grupa disputată la Cluj-Napoca, împotriva Elveției (3-1), Turciei (3-1) și Franței (3-2), și a fost foarte aproape de un succes și în partida cu Germania, pierdută dramatic în cinci seturi.

Calificată în optimile de finală, naționala României a reușit un nou meci memorabil la Sofia. Tricolorii au învins Ucraina cu 3-0, obținând calificarea între cele mai bune opt echipe ale Europei.

Marian Bala a disputat ultimul meci în tricoul naționalei
Marian Bala a disputat ultimul meci în tricoul naționalei

CITESTE SI: CEV EuroVolley Men 2026 și Proiectul de Branding al Echipei Naționale

Meciul cu Franța a fost ultimul pentru Marian Bala în tricoul naționalei

Sfertul de finală cu Franța a reprezentat și ultimul meci al lui Marian Bala în tricoul echipei naționale. Căpitanul României încheie astfel un capitol important al carierei sale, după ani în care a reprezentat cu devotament și mândrie culorile țării. El a avut parte de o ceremonie de retragere la ultimul meci disputat pe propriul teren, la Cluj-Napoca – acea victorie senzațională cu 3-2 obținută în fața Franței, din grupă -, dar a condus echipa până la finalul EuroVolley.

Dar dincolo de rezultate și de calificarea în sferturile de finală, cel mai mare câștig al acestui Campionat European rămâne numărul impresionant de spectatori care au venit la BT Arena din Cluj-Napoca. Mii de suporteri au fost alături de tricolori la fiecare meci și au creat o atmosferă extraordinară, arătând încă o dată că voleiul are un public numeros și pasionat în România.

Naționala încheie pentru a doua oară consecutiv între primele opt echipe ale continentului, după un turneu în care a demonstrat caracter, valoare și capacitatea de a se lupta de la egal la egal cu marile forțe ale Europei.

Carol Kosinski a fost o piesă importantă în angrenajul nationalei
Carol Kosinski a fost o piesă importantă în angrenajul nationalei

URMARESTE SI: https://www.youtube.com/@FR_Volei

Scor final: România – Franța 0-3 (16-25, 19-25, 19-25)

Au jucat pentru România: Chițigoi 11p, Țăranu-Runcan 6p, Aciobăniței 6p, Rață 4p, Magdaș 3p, B. Bartha 3p, Bala 3p, Cl. Dumitru 1p, Lupu 1p, Asmarandei 0p, Bratu 0p, Diaconescu (libero), Kosinski (libero). Antrenor: Sergiu Stancu.

Rezultatele României la EuroVolley 2026

Faza grupelor – Cluj-Napoca

  • România – Letonia 1-3 (24-26, 25-18, 21-25, 24-26)
  • România – Elveția 3-1 (25-21, 25-23, 13-25, 25-20)
  • România – Germania 2-3 (22-25, 23-25, 25-22, 25-15, 13-15)
  • România – Turcia 3-1 (25-19, 25-21, 20-25, 25-18)
  • România – Franța 3-2 (16-25, 25-27, 25-20, 35-33, 15-12)

Optimi de finală – Sofia

  • România – Ucraina 3-0 (25-22, 25-21, 30-28)

Sferturi de finală – Sofia

  • România – Franța 0-3 (16-25, 19-25, 19-25)

NU RATA: BULETIN INFORMATIV NR. 52/2026

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors