LIKE US? SPREAD THE WORD

Supercupa României – Super Foundation se joacă sâmbătă, la Tulcea! Două meciuri de gală, cu intrare liberă

Tulcea devine sâmbătă, 17 octombrie, capitala voleiului românesc! Noua sală polivalentă „Danubius Arena” va găzdui Supercupa României – Super Foundation, atât la feminin, cât și la masculin. Cele mai bune echipe ale sezonului trecut se vor lupta pentru primele trofee ale noii stagiuni. Intrarea spectatorilor este liberă, iar ambele partide vor fi transmise în direct de TVR Sport.

Spectacolul va începe la ora 16.30, cu duelul feminin dintre campioana CSO Voluntari și câștigătoarea Cupei României, Volei Alba Blaj. De la ora 19.30, în Supercupa masculină, campioana Dinamo București va întâlni deținătoarea Cupei României, SCM Zalău.

CSO Voluntari a debutat cu dreptul în noul sezon
CSO Voluntari a debutat cu dreptul în noul sezon
Volei Alba Blaj s-a impus la Constanța în primul meci al sezonului
Volei Alba Blaj s-a impus la Constanța în primul meci al sezonului

 

CSO Voluntari – Volei Alba Blaj: un nou episod al marii rivalități

Supercupa feminină propune reeditarea confruntării din ultimii ani dintre cele două formații care au dominat voleiul românesc. În sezonul trecut, CSO Voluntari a câștigat campionatul după ce a învins-o pe Volei Alba Blaj cu 3-1 la general în finală, în vreme ce ardelencele și-au adjudecat Cupa României, după o finală cu Dinamo.

Cele două echipe s-au întâlnit și în Supercupa din 2025, disputată la Blaj, când CSO Voluntari s-a impus cu 3-1. Ilfovencele au câștigat trofeul pentru al doilea an consecutiv, după succesul din 2024, și vor încerca acum să realizeze tripla.

Formația pregătită de italianul Giovanni Caprara are în palmares două titluri naționale, cucerite în 2024 și 2026, și două Supercupe. Principala sa armă ofensivă rămâne olandeza Nicole van de Vosse, una dintre cele mai eficiente jucătoare ale campionatului trecut. În lot se regăsesc și libero-ul Andra Cojocaru, dar celelalte achiziții ale verii, precum coordonatoarea Elena Karakasi, extrema Pleun van der Pijl sau centrul Cara McKenzie.

De partea cealaltă, Volei Alba Blaj se prezintă la Tulcea cu un palmares impresionant: opt titluri de campioană, șase Cupe ale României și două Supercupe, câștigate în 2021 și 2023. Clubul ardelean a disputat, de asemenea, cinci finale europene, confirmându-și statutul de reprezentant de seamă al voleiului românesc pe plan internațional.

Antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernández conduce o echipă mult schimbată față de sezonul trecut. Printre noile jucătoare se numără argentinianca Elina Rodríguez și belgianca Sabine Haewegene, în vreme ce italianca Vittoria Piani, centrul Viktoria Trcol și libero-ul Diana Vereș au rămas în lot.

Ambele formații au început cu victorii noua ediție a Diviziei A1. CSO Voluntari a trecut cu 3-1 de CSM București, Nicole van de Vosse reușind 23 de puncte, în timp ce Volei Alba Blaj s-a impus cu 3-0 la Constanța, cu Elina Rodríguez (18 puncte) și Sabine Haewegene (15) în prim-plan.

Dinamo a cucerit al 20-lea titlu din istorie
Dinamo a cucerit al 20-lea titlu din istorie
SCM Zalau a cucerit Cupa Romaniei
SCM Zalau a cucerit Cupa Romaniei

Dinamo – SCM Zalău: campioana întâlnește deținătoarea Cupei

De la ora 19.30, terenul va fi ocupat de două dintre cele mai importante echipe ale voleiului masculin românesc, Dinamo București și SCM Zalău.

Dinamoviștii vin la Tulcea din postura de campioni ai României, după ce în primăvară au cucerit al 20-lea titlu național din istoria clubului, al doilea consecutiv. Echipa pregătită de Bogdan Tănase a câștigat dramatic finala cu Arcada Galați, scor 3-2 la general, ultimul meci fiind decis în tie-break.

Dinamo are și două Supercupe în palmares, obținute în 2021 și 2022, iar acum încearcă să recucerească trofeul după ce, anul trecut, a fost învinsă în finală de Corona Brașov.

Bucureștenii și-au întărit considerabil lotul pentru noul sezon, unul extrem de important și de onorant, în care vor evolua și în grupele Ligii Campionilor. Echipa s-a întărit considerabil în vară, printre numele importante aduse aflându-se internaționalul olandez Maarten van Garderen, dar și finlandezii Niko Suihkonen și Joonas Jokela, recent medaliați cu bronz la EuroVolley. Aceștia s-au integrat perfect printre jucătorii de valoare rămași din sezonul trecut, Mircea Peța, Răzvan Mihalcea sau Robert Călin arătând o formă excelentă în meciurile de pregătire.

Adversara campioanei, SCM Zalău, a încheiat sezonul precedent cu medaliile de bronz în Divizia A1 și cu trofeul Cupei României, al șaselea din palmaresul voleiului zălăuan. În finala Cupei, echipa antrenată de Adrian Feher a învins-o pe Corona Brașov.

Zălăuanii au realizat câteva transferuri importante în această vară. Unul dintre ele este cel al cubanezului Alejandro González Rodríguez, fostul jucător al Coronei Brașov, desemnat MVP al Supercupei din 2025 chiar după un meci câștigat împotriva lui Dinamo, la sala Polivalentă din București! O altă achiziție de marcă este coordonatorul brazilian Murilo Radke, venit de la Steaua. Din lot mai fac parte Božidar Ćuk, Albert Hurt și Thiago Suárez Mendoza, toți trei rămași din echipa din sezonul trecut.

 NU RATA: 2026 – O NOUĂ ERĂ PENTRU FRV TV: Federația Română de Volei trece la tehnologia GeniusLive+

Supercupa readuce voleiul de mare performanță la Tulcea

Alegerea orașului Tulcea ca gazdă a Supercupei României reprezintă și o recunoaștere a tradiției voleibalistice locale. Deltacons Tulcea a scris pagini importante în istoria acestui sport, cucerind trei titluri naționale consecutive, în 2003, 2004 și 2005, dar și o medalie de argint, în cupele europene, în 2004.

Înaintea celor două finale, de la ora 15.00, va avea loc o ceremonie specială dedicată memoriei fostului mare internațional Mircea Abraham, dispărut în acest an. Fost căpitan al echipei naționale și multiplu campion al României, acesta a evoluat inclusiv pentru Deltacons Tulcea, Dinamo și Zalău. În cadrul ceremoniei va fi dezvelit un bust al fostului voleibalist, iar foștii săi colegi vor participa la un moment de evocare.

Noua sală „Danubius Arena” este pregătită să primească iubitorii voleiului pentru o zi specială, în care performanța prezentului se întâlnește cu tradiția acestui sport.

Programul Supercupei României – Super Foundation

Sâmbătă, 17 octombrie 2026 – Danubius Arena, Tulcea

  • Ora 16.30 – Supercupa feminină: CSO Voluntari – Volei Alba Blaj
  • Ora 19.30 – Supercupa masculină: Dinamo București – SCM Zalău

Intrarea este liberă! Accesul spectatorilor în arenă începe la ora 15.30.

Ambele partide vor fi transmise în direct la TVR Sport.

Acum, FRV TV trece la următorul nivel. GeniusLive+

 

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors