LIKE US? SPREAD THE WORD

România U17, calificată în optimile Mondialului. Astăzi întâlnește Tunisia

Naționala masculină U17 a României a reușit o performanță istorică la Campionatul Mondial de la Doha. Tricolorii au învins India cu 3-1 în ultimul meci din Grupa B, au încheiat seria pe locul al doilea și s-au calificat în optimile de finală ale competiției. Astăzi, de la ora 20.00, România va întâlni Tunisia pentru un loc în sferturile de finală.

Echipa pregătită de Marian Apostu s-a impus cu 3-1 (25-21, 23-25, 25-18, 25-16) în fața Indiei, după 110 minute de joc. A fost a doua victorie a României la această ediție a Campionatului Mondial, după succesul cu 3-0 obținut în fața Cubei.

Rezultatul a dus România pe locul al doilea în Grupa B și pe poziția a opta în clasamentul general după faza grupelor, performanță care a asigurat calificarea în optimile de finală.

Susține Lux Dracones la CEV EuroVolley 2026! România joacă acasă, la Cluj-Napoca. CLICK AICI ȘI IA-ȚI BILETUL ACUM!

David Onuțe a făcut 19 puncte pentru Romania
David Onuțe a făcut 19 puncte pentru Romania

România a dominat la blocaj și serviciu

Pregătirea atentă a meciului cu India s-a reflectat și în statistică. România a câștigat duelul blocajelor cu 9-3 și pe cel al așilor cu 7-4, iar tricolorii au comis cu 11 greșeli neforțate mai puțin decât adversarii.

Singurul moment mai dificil a venit în setul al doilea, adjudecat de India cu 25-23. România a revenit însă imediat și a controlat următoarele două acte, câștigate cu 25-18 și 25-16.

David Onuțe, cu 19 puncte, s-a numărat printre principalii realizatori ai echipei noastre, alături de Alexandru Apostu, autor a 13 puncte, și Octav Calciu, cu 10 puncte. Dincolo de realizările individuale, calificarea a venit în urma unei evoluții solide a întregii echipe.

Scor final: România – India 3-1 (25-21, 23-25, 25-18, 25-16)

Au jucat pentru România: Mihăilă, D. Onuțe 19p, Apostu 13p, Calciu 10p, Șuteu 7p, Sava 3p, Pop, L. Onuțe, Egor, Verciuc (libero), Condor (libero). Antrenor: Marian Apostu.

Trăiește LIVE EUROVOLLEY la Cluj-Napoca! România joacă acasă în Grupa D. CLICK AICI ȘI IA-ȚI BILETUL ACUM!

Naționala masculină U17 e în optimile Campionatului Mondial
Naționala masculină U17 e în optimile Campionatului Mondial

România – Tunisia, astăzi, de la ora 20.00

Clasarea pe poziția a opta după faza grupelor a trimis România în optimile de finală contra Tunisiei, ocupanta locului al nouălea în ierarhia generală.

Partida se dispută astăzi, marți, 25 august, de la ora 20.00 și va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube Volleyball World. Tunisia este o adversară bine cunoscută de staff-ul tehnic al României, care a avut posibilitatea să o studieze încă dinaintea începerii competiției, dar și pe parcursul meciurilor disputate la Doha. În faza grupelor, Tunisia a învins Qatar cu 3-0 și Venezuela cu 3-1 și a pierdut cu 0-3 în fața Franței. Învingătoarea partidei România – Tunisia va juca în sferturi contra câștigătoarei partidei dintre Franța și Spania, care va avea loc tot azi.

NU RATA: Fii parte din echipa EuroVolley 2026! Cluj-Napoca | 9-16 septembrie

 

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Înainte de primul fluier… a fost focul. Din flacără s-au născut ei.
Fără milă. Fără teamă. Lux Dracones, balaurii de lumină ai României. Pe 9 septembrie, legendele intră în arenă. CEV EuroVolley 2026 începe cu un show de deschidere care nu se repetă.

Campionatul European de Volei Masculin
CEV EuroVolley 2026 Cluj-Napoca