LIKE US? SPREAD THE WORD

După victoria cu Cuba, România U17 joacă azi cu India la Campionatul Mondial

Naționala masculină U17 a României scrie istorie la Doha! Aflată la prima participare din istorie la un Campionat Mondial, echipa pregătită de Marian Apostu a obținut prima victorie românească la această categorie de vârstă și și-a asigurat prezența în optimile de finală ale competiției. Luni, 24 august, tricolorii încheie faza grupelor cu partida contra Indiei.

România a obținut sâmbătă o victorie categorică împotriva Cubei, scor 3-0 (25-14, 26-24, 25-15), la Al Arabi Sports Hall din Doha. Succesul a venit după ce, la debut, tinerii tricolori au făcut un meci curajos în fața campioanei mondiale en-titre, Italia, fiind învinși cu 3-0 (26-24, 25-22, 25-21).

Tricolorii au învins Cuba în trei seturi
Tricolorii au învins Cuba în trei seturi

Susține Lux Dracones la CEV EuroVolley 2026! România joacă acasă, la Cluj-Napoca. CLICK AICI ȘI IA-ȚI BILETUL ACUM!

Prima victorie a României la un Mondial U17

Încurajată din tribune din nou de membrii Ambasadei României în Qatar, în frunte cu ambasadorul Daniel Tănase, dar și de fostul internațional și selecționer al tricolorilor la fotbal, Cosmin Contra, România a controlat clar primul și al treilea set, iar momentul cel mai dificil a venit în actul secund, câștigat la limită, cu 26-24.

Echipa noastră a avut o prestație foarte bună în special la fileu. România a câștigat duelul blocajelor cu 9-1 și a reușit și șase ași. De asemenea, tricolorii au transformat în punct 34 dintre cele 48 de atacuri contabilizate de statisticile oficiale ale competiției.

Marcatorii României au fost Matei Mihăilă 16 puncte, Alex Apostu 15, Tudor Calciu 14, Tudor Șuteu 12, Iustin Egor 2, Matei Sava 2 și David Onuțe 1 Tudor Mihail Calciu și căpitanul Alexandru-Gabriel Apostu, fiecare cu câte 14 puncte.

Succesul are o valoare specială. România se află pentru prima dată la Campionatul Mondial masculin U17, iar victoria contra Cubei este prima din istoria naționalei noastre la această competiție. FIVB a remarcat, de altfel, performanța tricolorilor într-un material dedicat fraților David și Luca Onuțe, componenți ai lotului României prezent la Doha.

Naționala României U17 a invins Cuba la Mondiale
Naționala României U17 a invins Cuba la Mondiale

Trăiește LIVE EUROVOLLEY la Cluj-Napoca! România joacă acasă în Grupa D. CLICK AICI ȘI IA-ȚI BILETUL ACUM!

România și India, duel pentru o poziție cât mai bună înaintea optimilor

 Luni, 24 august, de la ora 14.00, România va disputa ultimul meci din grupa B, împotriva Indiei. Și adversarii noștri participă pentru prima dată la această categorie de vârstă la Campionatul Mondial și au, la rândul lor, o victorie și o înfrângere.

India a început competiția cu un succes foarte important în fața Cubei, scor 3-0 (25-18, 26-24, 25-22). În al doilea meci, asiaticii au reușit chiar să ia un set campioanei mondiale Italia, dar au fost învinși cu 3-1 (20-25, 25-18, 19-25, 18-25). Prin urmare, România și India intră în confruntarea directă cu un bilanț identic, de o victorie și o înfrângere, iar partida este importantă pentru poziția ocupată la finalul fazei grupelor și, implicit, pentru locul pe tabloul optimilor.

Indiferent de rezultatul meciului de luni, România și-a asigurat deja calificarea în optimile de finală, o performanță remarcabilă chiar la prima participare a țării noastre la un Campionat Mondial U17. După retragerile care au avut loc înaintea turneului, competiția a rămas cu 20 de echipe, repartizate în cinci grupe de câte patru. Conform sistemului anunțat de FIVB după refacerea tragerii la sorți, 16 dintre cele 20 de formații merg în optimile de finală, clasamentul combinat al echipelor stabilind apoi tabloul fazei eliminatorii.

Pentru tinerii tricolori, Mondialul de la Doha a adus astfel deja două premiere: prima victorie și prima calificare în optimile de finală.

India – România se dispută luni, 24 august, de la ora 14.00, la Al Arabi Sports Hall din Doha și va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube al Volleyball World: https://www.youtube.com/watch?v=5iyyodUHSrQ

NU RATA: TESTIMONIALE – Naționala masculină U17 la Campionatul Mondial Doha, Qatar

 

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Înainte de primul fluier… a fost focul. Din flacără s-au născut ei.
Fără milă. Fără teamă. Lux Dracones, balaurii de lumină ai României. Pe 9 septembrie, legendele intră în arenă. CEV EuroVolley 2026 începe cu un show de deschidere care nu se repetă.

Campionatul European de Volei Masculin
CEV EuroVolley 2026 Cluj-Napoca