Etapa a cincea a Diviziei A1 la volei feminin se va desfășura pe parcursul a trei zile.
Runda va fi deschisă vineri, 14 noiembrie, cu derby-ul dintre Dinamo și CSM București. Ambele formații se află într-o formă bună, dinamovistele impunându-se în ultima etapă cu 3-0 în deplasarea de la Constanța, iar CSM câștigând tot în trei seturi un alt derby al Capitalei, contra Rapidului. Partida va avea loc în sala Dinamo de la ora 17.00.

Primul meci al zilei de sâmbătă, 15 noiembrie, este, de asemenea, unul care se anunță foarte interesant și spectaculos: CSM Corona Brașov – CSM Volei Alba Blaj. Partida va avea loc de la ora 17.00 și pune față în față două dintre formațiile care au suferit câte o singură înfrângere în acest campionat. Iar acest eșec, în cazul ambelor echipe, a venit în fața formației CSO Voluntari.

De la ora 18.00, nou-promovata Medicina CNUE Târgu Mureș primește vizita formației CSM Lugoj. Ambele echipe au câte o victorie în acest campionat, dar lugojencele au jucat și au câștigat, între timp, și două meciuri în Cupa Challenge.
Ultima partidă a zilei de sâmbătă va avea loc de la ora 19.00 și va opune formațiile Universitatea Cluj și CSM Constanța. Singura formație fără victorie în acest sezon, „U” are o misiune dificilă în fața propriilor suporteri, jucătoarele de la malul mării pornind cu prima șansă.
Etapa se va încheia duminică, 16 noiembrie, cu meciul transmis în direct la TVR Sport: Rapid – CSO Voluntari. Programat de la ora 14.00, acesta o are ca favorită pe formația vizitatoare, singura neînvinsă în voleiul feminin românesc în acest sezon, în care a cucerit inclusiv Supercupa României. Dar, în sala Giulești, rapidistele prind uneori aripi, așa că partida se anunță în mod clar una foarte spectaculoasă.
Așa cum deja v-ați obișnuit, toate partidele vor putea fi urmărite în direct pe platforma dezvoltată de Federația Română de Volei, pe site-ul frvolei.ro.
URMARESTE PE MAIN PAGE RUBRICA VOLEI STARS – ECHIPA ETAPEI
Programul etapei a 5-a a Diviziei A1 la volei feminin
14 noiembrie
17.00 Dinamo – CSM București
15 noiembrie
17.00 CSM Corona Brașov – CSM Volei Alba Blaj
18.00 Medicina CNUE Târgu Mureș – CSM Lugoj
19.00 ”U” Cluj – CSM Constanța
16 noiembrie
14.00 Rapid – CSO Voluntari – în direct la TVR Sport





