LIKE US? SPREAD THE WORD

Start într-o nouă ediție a Diviziei A1 la volei feminin. Programul primei etape. Un meci va fi transmis la TVR Sport

O nouă ediție a campionatului Diviziei A1 la volei feminin începe sâmbătă, 18 octombrie. Prima etapă programează patru partide sâmbătă și una duminică.

În acest sezon, prima ligă feminină de volei din România are 10 formații înscrise. În perioada pre-competițională au anunțat că nu pot evolua în Divizia A1 și că se vor înscrie în Divizia A2 fosta campioană, CSM Târgoviște (ocupanta locului 8 în sezonul trecut) și CTF Mihai I București (nou-promovată). De asemenea, FC Argeș, situată pe locul 10 după disputarea play-out-ului, a anunțat că se retrage. În aceste condiții, Universitatea Cluj, echipă retrogradată în primăvară, a acceptat invitația FRV de a se înscrie din nou în prima ligă.

Sistemul de disputare al campionatului este similar cu cel din anii trecuți: primele 8 formații de la finalul sezonului regulat se vor califica în play-off, iar ultimele două vor juca în play-out. Anul acesta nu va retrograda nicio echipă.

Deținătoarea titlului de campioană este CSM Volei Alba Blaj. Medaliile de argint au fost obținute de CSO Voluntari, iar cele de bronz de Dinamo.

RapidDinamo, programat sâmbătă, la ora 15.00, deschide campionatul Diviziei A1 feminin

Prima rundă începe cu un derby de tradiție: Rapid și Dinamo se vor întâlni în sala Rapid, sâmbătă, de la ora 15.00. Ambele formații s-au întărit pentru noul sezon și promit un spectacol de calitate.

De la ora 17.00, Corona Brașov primește vizita formației CSM Constanța. Cele două echipe au arătat foarte bine în partidele amicale disputate în perioada de pregătire, astfel încât meciul din orașul de sub Tâmpa are toate atuurile pentru a fi o confruntare spectaculoasă.

De la ora 18.00, nou-promovata Medicina Târgu Mureș dispută primul meci după o pauză de un an pe prima scenă voleibalistică. Adversară îi va fi Universitatea Cluj.

Ultimul meci al zilei de sâmbătă va începe la ora 18.30 și va pune față în față formațiile CSM Lugoj și CSM București. Ambele echipe s-au orientat în acest an în special spre jucătoare tinere, așa că va fi o partidă în care spectatorii vor putea vedea la lucru și viitoarele stele ale acestui sport.

Duminică, meciul CSO Voluntari CSM Volei Alba Blaj va fi transmis în direct la TVR Sport

Etapa se va încheia duminică, 19 octombrie, atunci când e programat „șocul” CSO Voluntari – CSM Volei Alba Blaj. Programată la ora 16.00, partida reprezintă reeditarea meciului din Supercupa României, de sâmbăta trecută, atunci când, la Blaj, fetele din Voluntari s-au impus cu scorul de 3-1. O astfel de partidă nu avea cum să nu fie televizată, așa că ea va putea fi urmărită în direct pe TVR Sport.

DIVIZIA A1 meci de foc -Volei Alba Blaj și CSO Voluntari au fost adversare in Supercupă
DIVIZIA A1 meci de foc – Volei Alba Blaj și CSO Voluntari au fost adversare in Supercupă

Toate meciurile vor fi transmise video LIVE pe FRV TV

Ca și în anii anteriori, și în această ediție de campionat meciurile din Divizia A1 (atât la feminin, cât și la masculin) vor putea fi urmărite video LIVE pe platforma Federației Române de Volei, FRV TV (frvolei.ro/mainpage/menu/FRVTV). Deasemenea, vor fi transmise cate doua meciuri pe etapa la TVR Sport (unul la fete si unul la baieti).

Programul primei etape a Diviziei A1 la volei feminin

Sâmbătă, 18 octombrie

Ora 15.00 Rapid – Dinamo

Ora 17.00 Corona Brașov – CSM Constanța

Ora 18.00 Medicina Tg. Mureș – „U” Cluj

Ora 18.30 CSM Lugoj – CSM București

Duminică, 19 octombrie

Ora 16.00 CSO Voluntari – CSM Volei Alba Blaj – în direct la TVR Sport

FELICITARI: CSO Voluntari, câștigătoare – Supercupa României la volei feminin 2025!

DE EXCEPTIE: Federația Română de Volei și SALROM lansează o campanie națională de promovare a voleiului românesc

NU RATA: METROPOLA TV: Voleiul românesc, bilanț și perspective – ediție specială septembrie! (Emisiuni speciale dedicate voleiului românesc)

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Înainte de primul fluier… a fost focul. Din flacără s-au născut ei.
Fără milă. Fără teamă. Lux Dracones, balaurii de lumină ai României. Pe 9 septembrie, legendele intră în arenă. CEV EuroVolley 2026 începe cu un show de deschidere care nu se repetă.

Campionatul European de Volei Masculin
CEV EuroVolley 2026 Cluj-Napoca