Turul campionatului Diviziei A1 la volei masculin se încheie sâmbătă, 20 decembrie, când sunt programate ultimele patru partide din etapa a 11-a.
Runda va fi deschisă de o partidă extrem de interesantă, SCMU Craiova – Steaua. Gazdele vor încerca să pună capăt unei serii negative care a început de câteva etape, în timp ce oaspeții vor să termine cu zâmbetul pe buze un sezon care le-a adus multe satisfacții până acum.
De la ora 16.00, în sala de la Dobroești, CSM București primește vizita formației CSM Arcada Galați. Stările de spirit din cele două loturi sunt diferite. Oaspeții caută a zecea victorie consecutivă (în toate competițiile) în timp ce gazdele nu au nici un succes în acest sezon, fiind pe ultimul loc în clasament.

De la ora 18.00 vom avea un derby bucureștean: Știința – Rapid. Gazdele, o formație care a arătat foarte bine în acest sezon, în special pe propriul teren, întâlnesc o echipă aflată într-un reviriment clar de formă. Rapidiștii au nevoie de victorie pentru a rămâne în „hora” luptei pentru primele poziții, dar nici „studenții” nu se vor lăsa ușor.

Tot de la ora 18.00 va avea loc și partida dintre Unirea Dej și Dinamo. Campioana pornește ca mare favorită în fața unei echipe care are nevoie de o surpriză pentru a putea reintra în cursa pentru calificarea în play-off.
Cel de-al cincilea meci al etapei, CSM Corona Brașov – Explorări Baia Mare, s-a disputat în devans, la 14 noiembrie. A fost câștigat de gazde, cu scorul de 3-0.
Fii parte din spectacolul EuroVolley 2026!
Vino la Cluj, în septembrie 2026, și susține România în dueluri de foc cu elitele voleiului european. Ia-ți biletul și trăiește emoția din tribună!
Programul etapei a 11-a a Diviziei A1 la volei masculin
20 decembrie
15.00 SCMU Craiova – Steaua
16.00 CSM București – CSM Arcada Galați
18.00 Știința București – Rapid
18.00 Unirea Dej – Dinamo
CSM Corona Brașov – Explorări Baia Mare 3-0 (25-17, 25-13, 25-18) – s-a disputat la 14 noiembrie.
SCM Zalău stă





