LIKE US? SPREAD THE WORD

Team building cu echipa României

Naționala României a ajuns miercuri în Germania, la Potsdam, după cele trei zile petrecute în Olanda. Lotul ”tricolor” a avut parte de o zi extrem de incitantă. Fetele antrenate de Guillermo Naranjo Hernandez au participat la un team building, pus la cale în amănunt de cei de la Teamgeist.

”A fost multă aventură, voie bună, dar și concentrare. Cred că această zi ne-a unit și mai mult ca echipă, ne-a arătat de ce este foarte bine să lucrezi în echipă și să găsești soluții utile, pe fond de stress și contracronometru”, a dezvăluit coordonatoarea naționalei, Iarina Axinte.

”Mi-a plăcut enorm. Am participat prima dată la un astfel de camp și a fost foarte interesant. A fost o competiție între noi, înainte de toate. Ne-am trezit la ora 6:00 dimineață, am parcurs cu avionul drumul din Olanda până în Germania, dar tot am găsit energie să ne distrăm”, a declarat și centrul Diana Ariton.

”Am compus chiar și un cântecel, echipa mea a învins! Organizatorii ne-au lăudat, au spus că suntem o echipă foarte bună, o adevărată familie”, a mărturisit extrem de bucuroasă și liberoul Diana Vereș.

Cântecul câștigător

Noi suntem România,

Noi suntem atât de buni,

Nimeni nu ne poate învinge,

Și-ar dori să o facă!

Noi suntem România!

Învinse și învingătoare!

Echipa nationala feminina de volei a Romaniei - team building
Echipa nationala feminina de volei a Romaniei – team building

Mai întâi, fetele au trebuit să rezolve contracronometru o serie de provocări și de taskuri propuse de organizatori. ”A trebuit să construim un suport din niște bări și sfori, astfel încât acesta să țină un ghiozdan. Apoi să construim un cântecel folosind câteva cuvinte cheie. Din câteva triunghiuri să formăm o rață. Sau să susținem pe o sfoară pe cineva, astfel încât să nu atingă pământul”, au fost doar câteva dintre provocările pe care să le resolve fetele.

Din echipa câștigătoare au făcut parte antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, secundul Radu Began și jucătoarele Marisa Radu, Tara Cristea, Iuna Zadorojnai, Adriana Matei, Daiana Roman, Diana Vereș, Elizabet Inneh și Diana Ariton.

Au trebuit să se recunoască învinși: Riccardo Boieri, statisticianul echipei, Sotirios Gkotsis, secundul echipei, Alexandru Răducanu, fizioterapeutul naționalei, Ariana Pîrv, Cristina Miron, Alexandra Ciucu, Iarina Axinte și Rodica Buterez.

Naționala României va juca astăzi, la Potsdam, un prim meci amical cu echipa Germaniei. Va fi un joc fără spectatori, un joc școală. Al doilea, cel care va fi cu public, se va disputa vineri, 10 mai, de la ora 20:30, în MBS Arena. Baftă, fetele!

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors