Etapa a 16-a a Diviziei A1 la volei masculin programează, duminică, marele derby dintre Steaua și Dinamo. Pe lângă tradiția acestei confruntări, anul acestea este și partida care pune față în față ocupantele primelor două locuri.
Meciul de duminică de la ora 15.00, dintre Steaua și Dinamo, are toate ingredientele pentru a fi un spectacol de la care nu trebuie să lipsiți: pe teren se vor afla jucătorii primelor două clasate – echipele sunt la egalitate de puncte, dar raportul seturilor e favorabil steliștilor – iar meciul, care va fi televizat pe TVR 3, va beneficia de sistemul challenge. Intrarea costă doar 10 lei, așa că sunteți așteptați cu toții în sala ”Mihai Viteazul” din Capitală pentru a vedea un volei de mare clasă.
Dar până la acest meci, sâmbătă avem patru partide. De la ora 12.00 avem două: Știința Explorări Baia Mare – SCMU Craiova și CSM Suceava – Rapid.
Apoi, de la ora 14.00, campioana, Arcada Galați, vine la București pentru partida din sala Romsilva contra formației Știința. Ziua de sâmbătă se va încheia cu meciul de la Constanța, dintre CSM și SCM Zalău, programat de la ora 19.30.
Ultimul meci al rundei va avea loc miercuri, tot de la ora 19.30, și va pune față în față echipele U Cluj și Unirea Dej.
Programul etapei a 16-a a Diviziei A1 (m)
Sâmbătă, 04.02.2023
12.00 Știința Explorări Baia Mare – SCMU Craiova – în direct AICI
12.00 CSM Suceava – Rapid – în direct AICI
14.00 CSU Știința București – CSM Arcada Galați – în direct AICI
19.30 CSM Constanța – SCM Zalău – în direct AICI
Duminică, 05.02.2023
15.00 Steaua – Dinamo – în direct la TVR 3
Miercuri, 08.02.2023
19.30 U Cluj – Unirea Dej – în direct AICI