LIKE US? SPREAD THE WORD

SCM Zalău la putere după ce a învins pe terenul campioanei #3

Prima echipă ideală, la masculin, în condițiile în care în primele două etape așteptăm să se joace restanțele. O rundă dominată de derby-ul Dinamo-Zalău. De altfel, avem trei jucători ai ardelenilor în echipa etapei, plus antrenorul Adrian Feher.

Au mai prins echipa câte un jucător de la Arcada Galați, Corona Brașov, Steaua București și SCM Craiova.

Albert HURT – 20 de puncte (+12). Principalul realizator al jocului cu Dinamo. A reușit 16 puncte în atac, cu un procentaj de 59%, dar și-a trecut în cont și trei blocaje, plus un as. La preluare au fost problemele: 31% recepție pozitivă și doar 8% excelentă. Trei ași reușiți de adversari pe estonian.
Tiago Suarez MENDOZA – 17 puncte (+15). Centrul cubanez a dominat fileul de la înălțimea sa de 2 metri și 15 centimetri. A reușit 4 blocaje și un as, iar în atac, a avut 71% eficiență, cu 12 puncte.
Dmytro SHAPOVAL – 14 puncte (+9). Cel mai bun jucător al Galațiului în victoria cu Știința Baia Mare. Arcada a avut de tras din greu pentru a reveni pe tabelă, și în primul set și în al treilea. Shapoval a avut un rol determinant. 72% eficiență în atac, se poate spune că a fost de neoprit.
Cristian BARTHA – 3 puncte (+2). Coordonatorul Zalăului a făcut din nou un joc excelent în care și-a pus coechipierii în situații favorabile. A servit foarte bine și a reușit și două blocaje.
Livan Rodriguez OSORIA – 7 puncte (+5). Centrul cubanez a avut o prestație exactă, 80% din mingile jucate transformate în puncte. Și-a mai trecut în cont trei blocaje.
Andrei MIHĂLESCU – 13 puncte (+9). Evoluție bună pentru extrema Craiovei care a obținut 11 puncte în atac, plus două blocaje. 65% procentaj de reușită în ofensivă. Și pe preluare cifre bune: 45% recepție pozitivă, 27% excelentă, nicio minge greșită.
Santiago Javier ARROYO – 55% recepție pozitivă și 27% excelentă. Sud-americanul nu a greșit nicio minge într-un joc dominat clar de echipa. CSM București nu a pus nicio problemă.
Adrian FEHER – Tehnicianul Zalăului și-a condus excelent echipa spre un nou succes, de data aceasta pe terenul campioanei Dinamo. Trei victorii consecutive pentru Zalău care s-a instalat pe primul loc al clasamentului.

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Înainte de primul fluier… a fost focul. Din flacără s-au născut ei.
Fără milă. Fără teamă. Lux Dracones, balaurii de lumină ai României. Pe 9 septembrie, legendele intră în arenă. CEV EuroVolley 2026 începe cu un show de deschidere care nu se repetă.

Campionatul European de Volei Masculin
CEV EuroVolley 2026 Cluj-Napoca