LIKE US? SPREAD THE WORD

Echipa etapei #4F: Patru formații au reprezentante în echipa etapei!

Campioana CSO Voluntari a câștigat disputa de la Lugoj, având emoții doar în primul set. Trei jucătoare și-au făcut loc în șasele ideal, plus antrenorul Giovanni Caprara. Italianul, dar și opusul Van de Vosse, sunt la a doua ispravă de acest gen.

Trei componente ale naționalei României au avut evoluții care le-a propulsat în formația ideală: Diana Ariton, Bianca Grama și Carolina Radu.

Două prezențe exotice, debutante în echipă: columbianca Pascua și americanca Rassmusen. Tot pentru prima dată este și Anja Mazej, liberoul Blajului.

Extremă Laura PASCUA (CSO Voluntari). Columbianca a avut o prestație foarte bună. 14 puncte, dintre care 13 în atac, cu o eficiență de 48%. Și la preluare a avut cifre bune: 47% recepție pozitivă și 21% recepție excelentă.

Centru Bianca GRAMA (Volei Alba Blaj). A intrat în setul al doilea și a adus un mare plus. Nu a greșit nimic și a avut 100% eficiență: trei puncte în atac, plus alte patru blocaje.

Opus Nicole VAN DE VOSSE (CSO Voluntari). MVP-ul partidei de la Lugoj, olandeza a fost de neoprit. A reușit 20 de puncte, 19 în atac cu o eficiență de 56%, plus un serviciu as.

Coordonatoare Carolina RADU (CSO Voluntari). Pe finalul primului set, când gazdele de la Lugoj erau în fața campioanei, Carolina Radu a fost trimisă la coordonare. S-a descurcat admirabil și a rămas până la final. A servit foarte bine, a reușit și trei puncte.

Centru Diana ARITON (Corona Brașov). Prestație bună pentru centrul naționalei României. 11 puncte, dintre care 5 în atac, doi ași și patru blocaje. A avut 45% eficiență în ofensivă.

Extremă Jolie RASSMUSEN (CSM Constanța). 16 puncte pentru extrema din SUA, 15 în atac, cu o eficiență de 60%, plus un blocaj. La preluare, 62% recepție pozitivă și 25% excelentă. Pe serviciul său s-au făcut cele mai multe puncte.

Libero Anja MAZEJ (Volei Alba Blaj). Micuța slovenă a fost pe tot terenul. A alergat după fiecare minge și a avut cifre foarte bune: 65% recepție pozitivă și 24% excelentă. Nu a greșit nicio minge.

Antrenor Giovanni CAPRARA (CSO Voluntari). A doua oară în acest sezon când antrenorul campioanei conduce echipa etapei. Și la Lugoj a găsit pe banca de rezerve soluțiile care să schimbe în bine jocul formației sale.

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors