Naționala masculină U17 a României a încheiat Campionatul Mondial de la Doha pe locul 7, cea mai bună clasare din istorie a țării noastre la această categorie de vârstă.
Tricolorii au avut un parcurs remarcabil la turneul final din Qatar, reușind să ajungă până în sferturile de finală, unde au fost opriți de Franța, una dintre cele mai puternice formații ale competiției și viitoarea vicecampioană mondială.
România a încheiat astfel competiția pe poziția a șaptea, fiind devansată doar de cele patru semifinaliste – Iran, Franța, Brazilia și Argentina – precum și de Pakistan și Polonia.

Susține Lux Dracones la CEV EuroVolley 2026! România joacă acasă, la Cluj-Napoca. CLICK AICI ȘI IA-ȚI BILETUL ACUM!
Trei victorii pentru România la Mondial
Naționala noastră a obținut trei victorii la Campionatul Mondial U17 de la Doha. Tricolorii au învins Cuba cu 3-0 și India cu 3-1 în faza grupelor, iar în optimile de finală au trecut de Tunisia, scor 3-1, rezultat care le-a asigurat calificarea între cele mai bune opt echipe ale lumii.
Cele două înfrângeri au venit în fața Italiei, scor 0-3, în faza grupelor, și a Franței, tot 0-3, în sferturile de finală.
Locul 7 reprezintă o performanță importantă pentru voleiul juvenil masculin românesc și confirmă parcursul foarte bun avut de această generație la competiția mondială.
„De mult n-am văzut o echipă de juniori, de copii așa de omogeni și așa de bine motivați pentru a participa într-o competiție”, a declarat președintele FRV, Adin Cojocaru, care i-a întâmpinat pe jucătorii noștri la revenirea în țară, pe Aeroportul „Henri Coandă”.
Selecționerul Marian Apostu era mândru de puterea de luptă a jucătorilor săi: „Forța echipei a fost în meciurile câștigate și în meciul cu Italia, pot să spun, prin unitatea echipei și foarte bune momente în care am servit bine și am blocat”.

Trăiește LIVE EUROVOLLEY la Cluj-Napoca! România joacă acasă în Grupa D. CLICK AICI ȘI IA-ȚI BILETUL ACUM!
Iran, noua campioană mondială U17
Titlul mondial a fost cucerit de Iran, care a învins Franța în finală cu scorul de 3-1 (25-18, 25-15, 22-25, 25-12). Franța este formația care eliminase România în sferturile de finală.Medaliile de bronz au revenit Braziliei, după victoria cu 3-1 (21-25, 25-17, 25-18, 25-13) în fața Argentinei.
NU RATA: Fii parte din echipa EuroVolley 2026! Cluj-Napoca | 9-16 septembrie
Clasamentul final al Campionatului Mondial U17 masculin
- Iran
- Franța
- Brazilia
- Argentina
- Pakistan
- Polonia
- ROMÂNIA
- Venezuela
- Bulgaria
- Italia
- Tunisia
- Egipt
- Turcia
- India
- Taiwan
- Spania
- Algeria
- Mexic
- Cuba
- Qatar





