Naționala masculină a României a fost învinsă în Elveția, în etapa a doua a Grupei G a preliminariilor Campionatului European.
România a fost învins cu scorul de 3-2 (26-24, 18-25, 23-25, 25-23, 15-8) în Elveția, la capătul unui meci care a durat 127 de minute și în care ambele echipe au trecut pe rând la conducere.
Cu 15 puncte, Adrian Aciobăniței și Rareș Bălean au fost cei mai buni marcatori ai echipei noastre. De la gazde s-a remarcat Weisigk, autor a 22 ce puncte. Mai jos puteți vedea statistica jucătorilor celor două formații.
Următorul meci al naționalei noastre va avea loc miercuri, pe teren propriu, la Galați, contra echipei din Bosnia și Herțegovina, formație care în acest weekend a disputat, pe teren propriu, ambele meciuri contra Albaniei. L-a pierdut pe primul cu 3-2, după ce a condus cu 2-0, iar duminică s-a impus cu 3-1.
La turneul final al Campionatului European se califică direct câștigătoarea grupei, iar cele mai bune 5 echipe de pe locurile secunde din cele 7 serii obțin, de asemenea, biletele pentru Euro Volley 2023. Primul criteriu de departajare a echipelor este numărul victoriilor, urmat de punctaj.
Calificări CE 2023 (m): Programul grupei G
Miercuri, 3 august
ROMÂNIA – Albania 3-0 (25-16, 25-15, 25-16)
Bosnia și Herțegovina – Elveția 1-3 (25-23, 23-25, 18-25, 19-25)
Sâmbătă, 6 august
Bosnia și Herțegovina – Albania 2-3 (25-19, 25-11, 22-25, 21-25, 13-15) – s-a jucat în Albania
Duminică, 7 august
Elveția – ROMÂNIA 3-2 (26-24, 18-25, 23-25, 25-23, 15-8)
Albania – Bosnia și Herțegovina 1-3 (18-25, 18-25, 25-21, 15-25)
Miercuri, 10 august
17.00 ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina
20.30 Elveția – Albania
Sâmbătă, 13 august
21.00 Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
20.00 Albania – Elveția
Miercuri, 17 august
17.00 ROMÂNIA – Elveția
Sâmbătă, 20 august
20.00 Albania – ROMÂNIA
Duminică, 21 august
18.30 Elveția – Bosnia și Herțegovina