LIKE US? SPREAD THE WORD

Naționala feminină a României s-a calificat la Campionatul European din 2026!

Naționala feminină de volei a României s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2026! Va fi cea de-a 28-a participare a formației noastre la cea mai importantă competiție continentală.

În ultimul meci din grupa G de calificare, România a învins, la Blaj, cu scorul de 3-1 (22-25, 25-21, 26-24, 25-18), Croația. Meciul a durat 113 minute, formația Croației. Astfel, tricolorele au încheiat competiția cu trei victorii și 9 puncte din patru meciuri disputate, calificându-se la turneul final al Campionatului European.

În precedentele partide din grupă, România a învins de două ori cu 3-0 pe Kosovo și a pierdut, anul trecut, în Croația, cu 3-0.

În meciul de miercuri, disputat în fața unei săli pline la Blaj, jucătoarele noastre au reușit, și cu ajutorul publicului, să surmonteze handicapul primului set, câștigat de adversare la 22. Au revenit spectaculos, grație unui joc precis și eficient.

Autoare a 21 de puncte, Adelina Ungureanu a fost cea mai bună marcatoare a partidei. A fost urmată de Ștefania Cheluță (13 puncte) și Rodica Buterez (11 puncte).

Au jucat: A. Ungureanu 21p, Cheluță 13p, Buterez 11p, Ariton 9p, T. Cristea 5p, Axinte 5p, Miclăuș 0p, Vereș (libero). Antrenor: Guillermo Naranjo Hernandez.

Romania s-a calificat la Campionatul European 2026!
Romania s-a calificat la Campionatul European 2026!

Va fi a 28-a participare la un turneu final pentru naționala feminină de volei a României

Pentru echipa noastră va fi cea de-a 28-a prezență la turneul final al Campionatului European feminin de volei. În urmă cu doi ani, tricolorele au ocupat poziția a 11-a. Cea mai bună performanță înregistrată la un Campionat European a fost cucerirea medaliei de bronz la ediția din 1963, organizată în România.

În 2026, obiectivul stabilit de conducerea Federației Române de Volei este calificarea în sferturile de finală ale competiției. „Eu zic că trebuie să îndrăznim mai mult. Rezultatele ne ajută și la fete și la băieți. Cred că putem să vorbim despre primele opt la Europene, adică de o calificare în sferturile de finală. Cu băieții deja am intrat acolo, iar cu fetele ar fi o premieră și-mi doresc să putem ajunge în sferturile de finală”, a declarat președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru.

Bucuria nationalei de volei feminin a Romaniei
Bucuria nationalei de volei feminin a Romaniei

Rezultatele naționalei feminine în Grupa G

24 august 2024

Croația – ROMÂNIA 3-0 (25-19, 25-14, 25-22)

29 august 2024

ROMÂNIA – Kosovo 3-0 (25-13, 25-16, 25-14)

2 august 2025

Kosovo – ROMÂNIA 3-0 (12-25, 20-25, 16-25)

6 august 2025

ROMÂNIA – Croația 3-1 (22-25, 25-21, 26-24, 25-18)

Victoria calificarii la Blaj 2025
Victoria calificarii la Blaj 2025

RECOMANDAM: Performață istorică! Naționala masculină U16 s-a calificat la Campionatul Mondial U17 și FOTE!

NU RATA: Programul Jocurilor – Cupa Romaniei si Divizia A1 2025_2026

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Înainte de primul fluier… a fost focul. Din flacără s-au născut ei.
Fără milă. Fără teamă. Lux Dracones, balaurii de lumină ai României. Pe 9 septembrie, legendele intră în arenă. CEV EuroVolley 2026 începe cu un show de deschidere care nu se repetă.

Campionatul European de Volei Masculin
CEV EuroVolley 2026 Cluj-Napoca