Sergiu Stancu, antrenorul campioanei ultimilor trei ani, Arcada Galați, a fost numit în funcția de selecționer al naționalei masculine de volei a României. El îl înlocuiește pe banca tehnică a primei reprezentative pe Dănuț Pascu, care și-a încheiat în mod amiabil acordul contractul cu Federația Română de Volei.
Debutul noului tehnician pe banca naționalei este foarte aproape, deoarece România va juca în Golden League chiar la începutul luni viitoare. Echipa noastră este în grupă doar cu Slovacia și Ucraina după ce Olanda, a patra componentă a seriei, a primit invitație și va juca în Volleyball Nations League (VNL). Astfel, cele două turnee din faza grupelor care ar fi trebuit să se joace în țări diferite se vor disputa, legat, în Ucraina, în perioada 1-6 iunie.
”Am acceptat propunerea Federației Române de Volei cu inima deschisă și cu încrederea că vom reuși, alături de colegii mei din staff și de jucători, să facem ca naționala României să urce în clasamentul mondial și să aibă o evoluție bună indiferent de adversar. În Golden League ne propunem să avem o prestație bună și să facem jucătorii să joace la potențialul lor maxim. Vom lupta în fiecare meci, vom lucra pentru a avea o evoluție bună, pentru a juca un volei de calitate, iar în urma acestor lucruri vor veni, cu siguranță, și rezultatele”, a declarat Sergiu Stancu, noul selecționer al naționalei masculine de volei.
Născut la 4 august 1982, Sergiu Stancu a fost unul dintre cei mai reprezentativi voleibaliști români ai primului deceniu al anilor 2000. Component al naționalei României timp de 11 ani (2002 – 2013), el a evoluat pe postul de centru și a disputat peste 100 de meciuri în echipamentul tricolor. Triplu campion al României cu Tomis Constanța (2013 – 2015), dublu câștigător al campionatului Belgiei cu Knack Roeselare (2005 și 2006), Sergiu Stancu a jucat și într-o finală de Liga Campionilor în 2007, cu formația franceză Tours. De asemenea, mai are în palmares două Cupe și o Supercupă cucerite în Belgia precum și două Cupe ale României. Ca jucător, a mai evoluat în campionatele Italiei, Greciei și Spaniei.
Retras din activitate, a devenit antrenor, echipele antrenate de el cucerind ultimele patru titluri naționale! A reușit acest lucru cu Tricolorul Ploiești (2018) și cu Arcada Galați (2019 – 2021).