LIKE US? SPREAD THE WORD

Miercuri se joacă meciurile etapei a patra a grupei 5-8 din Divizia A1 (m)

Grupa 5-8 a Diviziei A1 la volei masculin programează miercuri noi meciuri interesante. Ele fac parte din etapa a patra a play-off-ului.

La București, de la ora 17.00, Știința și Olimpia Titanii se vor întâlni pentru a patra oară în campionat. Dacă ar fi să ne luăm după rezultatele din precedentele partide, toate câștigate cu 3-0 de jucătorii Olimpiei, aceștia pornesc ca favoriți, însă în meciurile din play-off orice se poate întâmpla.

Un meci foarte interesant se va disputa și la Baia Mare, acolo unde Explorări va primi vizita formației LAPI Dej SCM Zalău. Va fi o partidă pe care oaspeții sunt obligați să o câștige pentru a rămâne în cursa de urmărire a ocupantei locului 5, Olimpia Titanii. Numai că nu trebuie uitat că băimărenii sunt o „nucă” tare pe propriul teren, iar cele două victorii obținute la București în ultimele două meciuri, 3-0 cu Știința și 3-2 cu Olimpia Titanii, le-au crescut mult moralul. Partida va avea loc tot de la ora 17.00. În clasament, Olimpia Titanii are 46 de puncte, LAPI Dej SCM Zalău 40 de puncte, Explorări Baia Mare 35 de puncte și Știința București 24 de puncte.

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors