LIKE US? SPREAD THE WORD

ECHIPA ETAPEI #10  / Ardelenii au făcut legea. Corona Brașov și SCM Zalău au 5 jucători în formația ideală

Brașovul și-a luat partea leului după ce echipa lui Laurențiu Lică a învins la București pe Dinamo. Nou-promovata a făcut o nouă partidă perfectă, nedându-le nicio șansă dinamoviștilor. Bucureștiul le priește din plin, după trei partide adunând 9 puncte, fără să piardă set! În aceste condiții, Ewoud Gommans, Augusto Colito și Rusmir Halilovic fac parte din echipa ideală. Plus Laurențiu Lică, aflat a doua oară consecutiv pe banca „premianților”.
SCM Zalău a dat și ea lovitura, tot la București, dar pe terenul Stelei. Victoria cu 3-1 în fața vicecampioanei i-a propulsat în echipa etapei pe centrii Tiago Suarez Mendoza și pe Alejandro Vigil, al doilea aflat a doua oară în această ipostază.
Rapidistul Christian Fromm prinde și el în premieră echipa, iar liberoul craiovean Sergio Diaconescu își trece în cont a treia prezență!
Extremă: EWOUD GOMMANS (Corona Brașov). 7 puncte reușite de olandez, dintre care un blocaj. O evoluție exactă, 46% procentaj de reușită în atac. Pe preluare, Ewoud a avut 56% recepție pozitivă și 25% recepție excelentă. Foarte bun și pe serviciu.
Centru: TIAGO SUAREZ MENDOZA (SCM Zalău). Sălăjenii au învins Steaua la București având doi centri formidabil. Primul dintre ei, cubanezul Suarez Mendoza care e prima dată în această ipostază. 16 puncte reușite de Thiago, dintre care 3 blocaje și 2 ași. 79% procentajul mingilor în atac.
Opus: AUGUSTO COLITO (Corona Brașov). Cel mai bun jucător de pe teren în disputa cu Dinamo, Colito a reușit nu mai puțin de 22 de puncte, dintre care 4 ași și două blocaje. A avut un procentaj de 50% pe mingile în ofensivă. A servit ca din tun, punând în mare dificultate apărarea gazdelor.
Coordonator: RUSMIR HALILOVIC (Corona Brașov). Bosniacul e a treia oară în echipa etapei. Pasele sale oferite coechipierilor sunt unele de calitate, iar acest lucru se vede în evoluția Coronei. Și-a trecut și el în cont două puncte, dar Rusmir iese în evidență mai ales prin viziunea sa în teren.
Centru: ALEJANDRO VIGIL (SCM Zalău). Cifre uluitoare pentru jucătorul Zalăului. 16 puncte realizate, dar procentajul său a fost uluitor, 91%! Excelent în apărare, 4 blocaje reușite, plus doi ași. A doua oară în echipa etapei jucătorul spaniol.
Extremă: CHRISTIAN FROMM (Rapid București). Într-o partidă câștigată clar de echipa sa la Constanța, Christian a ieșit în evidență, așături de iranianul Ghafour. Fromm a reușit 14 puncte, dintre care două blocaje și trei ași. 50% procentajul de reușită în atac. La preluare a avut unele mingi ezitante. 43% recepție pozitivă și doar 14% excelentă.
Libero: SERGIO DIACONESCU (SCM Craiova). Liberoul oltean a avut o nouă evoluție exactă. Primul pe postul său care ajunge a treia oară în echipa etapei. Cifrele sale pe preluare sunt foarte bune: 61% recepție pozitivă și 38% recepție negativă. Tot timpul în teren atent să-și ajute colegii de lângă, să-i acopere.
Antrenorul etapei: LAURENȚIU LICĂ (Corona Brașov). Omul de care se leagă succesul de până acum al Brașovului. A doua oară antrenorul etapei, Laurențiu Lică a făcut excelent trecerea din teren pe banca tehnică. Corona are un joc exact, așa cum își dorește tehnicianul său.

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors