În acest weekend se dispută meciurile etapei a treia a Diviziei A1 la volei feminin. Partida de duminică, CSM Corona Brașov – CSO Voluntari, va fi în direct la TVR Sport.
Primul meci al rundei va avea loc sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 13.00, la București. Rapid va primi vizita formației CSM Constanța, într-o partidă care va pune față în față două echipe cu rezultate similare în primele două etape: o victorie și o înfrângere.
De la ora 15.30, Dinamo este gazda Universității Cluj, într-un joc în care gazdele vor încerca să-și refacă moralul după eșecul suferit etapa trecută, la Blaj (scor 1-3).

De la ora 18.00, la Târgu Mureș va avea loc partida dintre Medicina CNUE și CSM București. O partidă în care gazdele încearcă obținerea celei de-a doua victorii din acest sezon, după cea din prima rundă cu „U” Cluj (scor 3-0), în timp ce adversarele caută primul succes din acest campionat.
Ziua de sâmbătă va fi încheiată de o partidă extrem de interesantă. De la ora 18.30, CSM Lugoj va juca pe propriul teren contra campioanei, CSM Volei Alba Blaj. Gazdele vin după o victorie importantă și categorică obținută miercuri, în deplasare, contra campioanei Țărilor de Jos, Friso SNEEK, scor 3-0, așa că moralul este ridicat. Și CSM Volei Alba Blaj și-a revenit după startul de sezon complicat, jucătoarele antrenate de selecționerul Guillermo Naranjo Hernandez reușind să învingă în etapa trecută pe Dinamo, scor 3-1, și să ia o doză importantă de încredere după eșecurile cu CSO Voluntari din Supercupă (scor 1-3) și campionat (scor 2-3).
Toate meciurile vor putea fi urmărite în direct pe site-ul frvolei.ro.

CSM Corona Brașov – CSO Voluntari, duelul singurelor echipe neînvinse, va fi în direct la TVR Sport
Duminică, 2 noiembrie, va avea loc ultima partidă a etapei a treia: CSM Corona Brașov – CSO Voluntari. Întâlnirea dintre singurele două echipe neînvinse după primele două etape va începe la ora 17.00 și va fi transmisă în direct la TVR Sport. În acest moment, Corona este lider al clasamentului, cu maximum de puncte, 6, iar adversara ei ocupă poziția a doua, cu 5 puncte. Așa că va fi în joc nu doar păstrarea invincibilității, ci și poziția de lider în clasament.
Programul etapei a treia a Diviziei A1 (f)
Sâmbătă, 1 noiembrie
13.00 Rapid – CSM Constanța
15.30 Dinamo – „U” Cluj
18.00 Medicina CNUE Tg. Mureș – CSM București
18.30 CSM Lugoj – CSM Volei Alba Blaj
Duminică, 2 noiembrie
17.00 CSM Corona Brașov – CSO Voluntari – în direct la TVR Sport





