Colegiul Central al Antrenorilor organizează o întâlnire online privind perfecționarea antrenorilor în data de 18 aprilie. Cursul va fi susținut de Bogdan Kotnik, antrenorul echipei masculine a celor de la Dinamo (ora 12:30), și de Andrea Burattini, antrenorul coordonator al loturilor naționale de juniori ale Bulgariei (ora 13:30).
Slovenul Bogdan Kotnik a antrenat în România mai întâi Steaua, iar acum Dinamo. El a fost vicecampion al României cu Steaua și în acest sezon va juca cu Dinamo pentru medaliile de bronz. Tema cursului susținut de Kotnik va fi ”Sistemele jocului de volei modern”.
Invitatul special al Federației Române de Volei va fi Andrea Burattini, antrenorul coordonator al loturilor naționale de juniori ale Bulgariei. În cariera sa, Burattini a fost și antrenor al echipelor de juniori de la Trentino Volley. Tema aleasă de italian va fi ”Metodologia și sistemele de joc la nivel de juniori”.
Cursul se adresează antrenorilor de juniori și seniori din România.