LIKE US? SPREAD THE WORD

Au cucerit Balcaniul. Două Ioane, cele mai valoroase și la sub 22 de ani

Ioana Miu și Ioana Hododi, perechea ”tricoloră” care se impusese la Campionatul Balcanic de la Iași, la categoria sub 20 de ani, au recidivat și în Macedonia de Nord, la categoria sub 22 de ani!
Perechea feminină, de la CSU ASE București, a câștigat un nou titlul balcanic. Româncele au trecut în finală cu 2-0 (21-11, 21-4) de turcoaicele Sayar Ceylin și Limdim Su. Aceleași pe care le învinseseră și la Iași.

”A fost mult mai greu să ne impunem acasă, la Iași. În Macedonia, cum o arată și scorul, nu am mai avut emoții, pentru că am jucat mult mai bine și nu le-am mai dat speranțe”, a declarat Ioana Miu.

”Dacă jucăm împotriva celor mai buni, putem crește în valoare!”
”Rezultatele ne dau speranțe pentru viitor. Și aceste medalii, dar aș zice eu, mai mult, acel loc 9 obținut la Campionatul European sub 20 de ani. Avem nevoie să ne batem cu cele mai bune echipe, să jucăm împotriva cuplurilor de valoare, pentru că numai așa învățăm și creștem”, a adăugat Ioana Miu.

Antrenate de Răzvan Ifrim, cel care în Macedonia de Nord a avut și rolul de delegat al Confederației Balcanice de Volei, Ioana Miu și Ioana Hododi se pregătesc acum pentru participarea la Campionatul Național sub 20 de ani, la Timișoara.
Perechea masculină Ianis Alb și Radu Mureșan a participat și ea la Campionatul Balcanic din Macedonia de Nor. Băieții pregătiți de Raul Oprișor au pierdut finala pentru bronz în fața reprezentanților Turciei. Competiția la masculin a revenit Greciei, care a trecut în finală cu 2-1 de Republica Moldova.

 

Miu și Hododi campioane balcanice
Miu și Hododi campioane balcanice

La Campionatul Balcanic din Macedonia de Nord au participat echipe din 7 țări, fiind competiția cea mai bine reprezentată din ultimii ani. Felicitări echipelor noastre și mult succes la competițiile viitoare!

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors