LIKE US? SPREAD THE WORD

Prezentarea adversarelor României la turneul final al Campionatului European U16 (m)

Calificată la turneul final al Campionatului European U16, naționala masculină a României și-a aflat adversarele din Grupa I a competiției care va avea loc în perioada 23 iulie – 3 august, la Erevan, în Armenia.

Sorții au decis ca tricolorii să facă parte din Grupa I, alături de țara gazdă, Armenia, dar și de Polonia, Slovenia, Austria, Spania, Letonia și Grecia.

Din cealaltă serie vor face parte Italia, Bulgaria, Turcia, Serbia, Cehia, Franța, Ucraina și Ungaria.

Iată, pe scurt, câte o scurtă prezentare a adversarelor formației noastre din grupa de la turneul final al Europenelor. În ceea ce o privește, naționala României s-a calificat la această competiție după ce a fost cea mai bună formație de pe locurile 3 din cele 5 grupe preliminare.

 

Prezentarea adversarelor României de la turneul final al Campionatului European U16 (m)

Armenia – S-a calificat la turneul final din calitate de țară gazdă.

Polonia – A obținut biletele pentru turneul final încă din luna ianuarie, câștigând fără set pierdut grupa zonală de calificare în EEVZA (Eastern European Volleyball Zonal Association). Atunci, a trecut în ordine de Ucraina, Georgia și Estonia.

Slovenia – A ocupat locul 2 în grupa D de calificare, aceeași din care a făcut parte și naționala țării noastre. Tricolorii au avut în meciul direct o revenire fantastică în fața lor, egalând de la 0-2 la 2-2 la seturi, însă au fost învinși pe 3-2, după un meci spectaculos și dramatic. În rest, slovenii au trecut cu 3-0 Georgia și au fost învinși cu 3-2 de Ungaria.

Austria – A terminat pe locul secund în grupa B, unde a fost adversară cu Spania, țara gazdă și colegă acum de grupă la Europene. Austriecii și-au asigurat calificarea după victoriile cu 3-1 reușite în fața Estoniei și Azebaidjanului. În fața ibericilor au pierdut cu 3-0.

Spania – A câștigat grupa B, din faza a II-a a calificărilor, organizată chiar în Spania. Ibericii au obținut trei victorii din tot atâtea partide: 3-0 cu Austria și Azerbaidjan și 3-1 cu Estonia.

Letonia – A ocupat locul 2 în grupa A, din faza a II-a a calificărilor. A obținut victorii cu Finlanda (3-0) și Cipru (3-0), fiind învinsă greu, cu 3-2, de Bulgaria, țara gazdă

Grecia – A ocupat locul secund în Grupa E, din faza a II-a a calificărilor, ale cărei meciuri s-au disputat chiar în Grecia, la Heraklio. Elenii au învins cu scorul de 3-0 Croația și cu 3-1 Israel, fiind învinși cu 3-0 de învingătorii grupei, italienii.

 

Obiectivul naționalei: clasarea pe primele patru locuri în grupă

În ceea ce privește obiectivul echipei noastre, acesta a fost exprimat de președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, la sosirea delegației de la turneul de calificare din Georgia: ocuparea unuia din primele patru locuri din grupă. „Ne propunem de fiecare dată să ajungem cât mai departe. În ceea ce privește Campionatul European, obiectivele trebuie să fie indrăznețe și bazate pe realitate. Noi sperăm ca echipa României să fie între primele 4 din grupă, pentru că ar fi astfel între primele 8 în Europa și am avea o șansă să ajungem la Campionatele Mondiale sau la FOTE”, a declarat Adin Cojocaru.

Căpitanul naționalei, Alex Apostu, visează chiar la mai mult: „La European, visul meu este să ne calificăm la Campionatul Mondial, să fim între primele 6”, a mărturisit el. La rândul său, un alt jucător de bază al naționalei, Matei Mihăilă, privește foarte încrezător spre turneul final: „Vreau să facem Europeanul perfect și să ne întoarcem de acolo cu o medalie. Dacă o câștig, o voi pune în ramă”, a spus el.

 

URMARESTE MAI JOS IN EXCLUSIVITATE INTERVIURILE LA SOSIREA NATIONALEI U16 DUPA CALIFICARE

 

URMARESTE NATIONALA U16 PE YOUTUBE AICI

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors