Naționala masculină de volei a României a încheiat, la Cluj-Napoca, seria ultimelor meciuri de verificare înaintea Campionatului European 2026. Tricolorii au disputat trei partide de pregătire cu Estonia în BT Arena, chiar sala în care vor evolua și la EuroVolley.
Cele trei întâlniri i-au oferit selecționerului Sergiu Stancu posibilitatea de a testa diferite formule de echipă și de a le oferi minute de joc componenților lotului înaintea debutului în competiția continentală.
România a început foarte bine seria, câștigând toate cele patru seturi disputate vineri. Meciul propriu-zis s-a încheiat cu victoria tricolorilor, scor 3-0 (25-18, 25-22, 25-21), iar cele două staff-uri au decis să mai dispute un set suplimentar, adjudecat tot de echipa noastră, cu 25-21.
Daniel Chițigoi a fost principalul realizator al României, cu 13 puncte, iar unul dintre capitolele la care tricolorii s-au remarcat a fost blocajul, cu 13 puncte reușite față de numai patru ale adversarilor.

Susține Lux Dracones la CEV EuroVolley 2026! România joacă acasă, la Cluj-Napoca. CLICK AICI ȘI IA-ȚI BILETUL ACUM!
Un al doilea test decis la limită
A doua confruntare, disputată sâmbătă, a fost mult mai echilibrată. Estonia s-a impus cu 3-2 (28-26, 21-25, 25-18, 24-26, 16-14), după o partidă în care România a revenit de două ori de la un set în urmă și a dus întâlnirea în decisiv. Daniel Chițigoi a fost din nou principalul realizator al tricolorilor, de această dată cu 19 puncte. David Țăranu a contribuit cu 14 puncte, Bela Bartha cu 12, Alexandru Rață cu 9, iar Ștefan Lupu și Rareș Bălean cu câte 8.
România a avut 50% eficiență în atac și a câștigat duelul blocajelor, cu 12 puncte față de cele 9 ale Estoniei. Oaspeții au fost însă mai eficienți la serviciu, capitol la care au reușit zece ași.

Trăiește LIVE EUROVOLLEY la Cluj-Napoca! România joacă acasă în Grupa D. CLICK AICI ȘI IA-ȚI BILETUL ACUM!
Ultimul amical înaintea Campionatului European s-a terminat 2-2
Pentru partida de duminică, cele două staff-uri au stabilit încă de la început disputarea a exact patru seturi, indiferent de rezultat. La final, scorul a fost 2-2: România s-a impus în primul și în al patrulea set, cu 27-25 și 29-27, iar Estonia le-a câștigat pe celelalte două, cu 25-22 și 25-21.
Selecționerul Sergiu Stancu a continuat să testeze diferite variante și nu i-a folosit în această întâlnire pe Bela Bartha și Daniel Chițigoi. Principalii realizatori ai României au fost Rareș Bălean și Adrian Aciobăniței, ambii cu câte 15 puncte.
Tricolorii au încheiat partida cu 49% la preluare și 47% eficiență în atac, reușind zece puncte prin blocaj și trei ași.
Astfel, România încheie seria celor trei teste de la Cluj-Napoca cu o victorie, o înfrângere la limită și o remiză în partida programată pe durata a patru seturi.
Mai important decât rezultatele, cele trei întâlniri cu Estonia au reprezentat ultimele repetiții în condiții de joc pentru echipa pregătită de Sergiu Stancu înaintea celui mai important obiectiv al anului.
Naționala României va continua pregătirea la Cluj-Napoca, acolo unde va debuta la Campionatul European pe 9 septembrie, împotriva Letoniei.





