LIKE US? SPREAD THE WORD

Start la EuroVolley 2026 feminin! România este la a 28-a participare

Naționala feminină a României este pregătită pentru startul la EuroVolley 2026, competiție la care tricolorele ajung pentru a 28-a oară în istorie. Este, totodată, a patra prezență consecutivă a României la turneul final continental, după edițiile din 2019, 2021 și 2023.

Echipa pregătită de Guillermo Naranjo Hernandez va evolua în Grupa C, organizată la Baku (Azerbaidjan), alături de Țările de Jos, Azerbaidjan, Belgia, Portugalia și Spania. Primul meci este programat în cea de-a doua zi a competiției, sâmbătă, 22 august, de la ora 17.30, contra Țărilor de Jos. Competiția va fi transmisă în direct de Antena Play.

Înaintea startului turneului final, România se află pe locul 28 în clasamentul mondial FIVB. Dintre adversarele din grupă, Țările de Jos ocupă locul 8, Belgia este pe 16, Spania pe 30, Portugalia pe 48, iar Azerbaidjan pe 49. Poziționarea din ierarhia mondială e importantă pentru că în funcție de ea, după terminarea sezonului internațional, se vor stabili formațiile calificate la Campionatul Mondial de anul viitor.

Meci amical ITA - ROM la Pala CBL in Costa Volpino, Bergamo
Meci amical ITA – ROM la Pala CBL in Costa Volpino, Bergamo

A 28-a participare la Campionatul European

România are o tradiție importantă la Campionatul European feminin. În cele 169 de meciuri disputate până acum, tricolorele au obținut 76 de victorii și au suferit 93 de înfrângeri.

Cea mai importantă performanță continentală rămâne medalia de bronz cucerită în 1963, la ediția găzduită de România. A fost un an de referință pentru voleiul românesc, deoarece tot atunci naționala masculină a devenit campioană europeană, tot pe teren propriu.

Cel mai bun rezultat obținut de reprezentativa feminină după medalia din 1963 a venit în 1989, când România s-a calificat în semifinale. Tricolorele au fost învinse cu 3-0 de Germania de Est (RDG), iar apoi au pierdut cu același scor în fața Italiei în partida pentru medalia de bronz.

România are în palmares și medalia de argint la Campionatul Mondial din 1956, iar ultima participare la un Mondial datează din 2002. Naționala feminină a fost prezentă și la două ediții ale Jocurilor Olimpice, în 1964 și 1980.

Susține Lux Dracones la CEV EuroVolley 2026! România joacă acasă, la Cluj-Napoca. CLICK AICI ȘI IA-ȚI BILETUL ACUM!

Calificare la EuroVolley 2026 cu trei victorii

România și-a obținut locul la EuroVolley 2026 fiind una dintre cele mai bune cinci echipe clasate pe poziția secundă în grupele preliminare.

Tricolorele au încheiat calificările cu un bilanț de trei victorii și o înfrângere, pe locul secund în grupă, după Croația și înaintea Kosovo. Singurul eșec a venit în deplasarea din Croația, scor 0-3.

Rodica Buterez a fost cea mai bună marcatoare a României în preliminarii, cu 45 de puncte.

La precedenta ediție a Campionatului European, în 2023, România a câștigat două dintre cele șase partide disputate și a ajuns în optimile de finală, unde a fost învinsă de Franța cu 3-1.

Adelina Budai-Ungureanu, cu 112 puncte, și Elizabet Inneh, cu 110 puncte, au fost principalele realizatoare ale României la EuroVolley 2023. Adelina Budai-Ungureanu fusese cea mai bună marcatoare a tricolorelor și la ediția din 2019, când a acumulat 85 de puncte.

Rodica Buterez in atac
Rodica Buterez in atac

Rezultate importante în ultimii ani

Unul dintre momentele importante ale istoriei recente a naționalei a venit în 2019, când România a câștigat European Silver League. Finala cu Slovenia a avut nevoie de „setul de aur” pentru stabilirea campioanei. După înfrângerea cu 1-3 din deplasare, România s-a impus cu 3-0 pe teren propriu, iar apoi a câștigat Golden Set-ul cu 15-12.

În European Golden League 2025, România a cucerit medalia de bronz după o victorie spectaculoasă în finala mică, 3-2 cu Suedia. Suedeza Isabelle Haak a reușit atunci 43 de puncte, însă tricolorele au găsit resursele pentru a câștiga. Adelina Budai-Ungureanu a reușit 30 de puncte, iar Denisa-Ștefania Cheluță 26.

În Liga Europeană 2026, România a înregistrat patru victorii și două înfrângeri, iar Adelina Budai-Ungureanu a fost principala marcatoare a echipei, cu 79 de puncte.

Un episod interesant din istoria recentă este legat chiar de Baku. România nu s-a calificat la EuroVolley 2017, organizat în Azerbaidjan, dar disputase în același oraș cinci meciuri la Jocurile Europene din 2015. Tricolorele au obținut atunci o victorie și patru înfrângeri, succesul fiind unul categoric: 3-0 cu Italia.

A patra ediție de EuroVolley pentru Guillermo Naranjo Hernandez

Pentru selecționerul Guillermo Naranjo Hernandez, EuroVolley 2026 reprezintă a patra participare la Campionatul European în calitate de antrenor.

Tehnicianul a condus România și la ediția din 2023. Anterior, fusese selecționerul Greciei la EuroVolley 2019, când a ajuns în optimile de finală, și la ediția din 2021, când Grecia s-a oprit în faza grupelor.

Înaintea plecării la Campionatul European, naționala României a efectuat un cantonament la Blaj și a disputat cinci meciuri de pregătire.

Tricolorele au învins Ucraina cu 3-1, la Blaj, după care au jucat patru partide în deplasare: 0-3 și 2-3 cu Cehia, respectiv 0-3 și 3-1 cu Italia B.

Trăiește LIVE EUROVOLLEY la Cluj-Napoca! România joacă acasă în Grupa D. CLICK AICI ȘI IA-ȚI BILETUL ACUM!

Programul României în Grupa C

22 august, ora 17.30

România – Țările de Jos

24 august, ora 17.30

România – Azerbaidjan

25 august, ora 14.30

România – Belgia

27 august, ora 17.30

România – Portugalia

28 august, ora 14.30

România – Spania

 

Lotul naționalei României prezent la EuroVolley 2026

Coordonatoare

Iarina Axinte, Carolina Radu

Universali

Ioana Baciu, Iuna Zadorojnai

Extreme

Rodica Buterez, Cristina Miron, Sorina Miclăuș, Raluca Buran

Centri

Diana Ariton, Andreea Cimpu, Bianca Grama, Tara Cristea

Libero

Diana Vereș, Andra Cojocaru, Eliza Oțet

Staff tehnic:

Antrenor principal: Guillermo Hernandez

Antrenor secund: Ionuț Teleleu

Antrenor secund: Vladimir Kapris

 

 

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Înainte de primul fluier… a fost focul. Din flacără s-au născut ei.
Fără milă. Fără teamă. Lux Dracones, balaurii de lumină ai României. Pe 9 septembrie, legendele intră în arenă. CEV EuroVolley 2026 începe cu un show de deschidere care nu se repetă.

Campionatul European de Volei Masculin
CEV EuroVolley 2026 Cluj-Napoca