Naționala masculină de volei a României intră vineri, 5 iunie, în competiția oficială a verii: Liga Europeană 2026. Noua întrecere continentală, care a luat locul fostelor Golden League și Silver League, are o miză importantă: patru locuri la Campionatul European din 2028.
Primul adversar al tricolorilor va fi Letonia, gazda turneului de la Riga. Meciul este programat vineri, de la ora 19:30, și reprezintă un prim test relevant pentru echipa pregătită de Sergiu Stancu. România abordează partida cu încredere, după victoria obținută anul trecut în fața letonilor, la Mioveni, dar și prin prisma diferenței din clasamentul mondial. Tricolorii ocupă locul 24, în timp ce Letonia se află pe poziția 47, conform ierarhiei publicate la 5 iunie 2026.
Pentru România, duelul cu Letonia are și o încărcătură aparte. Cele două echipe se vor întâlni și în primul meci al grupei de la Campionatul European care va fi organizat la Cluj-Napoca, astfel că un succes la Riga ar putea conta nu doar în clasament, ci și la nivelul moralului.
Al doilea meci al naționalei noastre în turneul din capitala Letoniei va avea loc sâmbătă, 6 iunie, de la ora 18:00. România va întâlni Kosovo, reprezentativă aflată pe locul 81 în clasamentul mondial. Este o nouă oportunitate pentru tricolori de a acumula puncte importante și de a confirma startul bun în campania europeană.

CAMPANIE SALROM: Alege una dintre cele peste 3 milioane de cutii de pe piață și descoperă mesajele sportivilor din echipele naționale de volei.
Primele patru clasate din Liga Europeană obțin calificarea la Campionatul European din 2028
Miza acestei ediții este una majoră. Liga Europeană 2026 oferă patru bilete pentru Campionatul European din 2028, iar formatul competiției pune o presiune suplimentară pe fiecare meci. În lipsa organizării unui turneu Final 6, primele patru echipe din clasamentul general, după cele șase etape, vor juca semifinalele, după sistemul 1 vs 4 și 2 vs 3. Practic, fiecare set poate cântări decisiv în drumul spre calificarea europeană.
Naționala României a pregătit debutul în Liga Europeană la Mioveni, acolo unde s-a reunit în urmă cu două săptămâni. La finalul săptămânii trecute, tricolorii au disputat două partide de verificare în compania Israelului, ambele încheiate la egalitate, 2-2. Staff-urile tehnice au stabilit ca jocurile să se desfășoare pe durata a patru seturi, indiferent de scor.
Pentru selecționerul Sergiu Stancu, aceste meciuri au reprezentat o ocazie utilă de a vedea la lucru întregul lot în condiții apropiate de cele oficiale. Dincolo de rezultat, partidele cu Israel au oferit răspunsuri importante înaintea primelor confruntări din Liga Europeană.
Competiția din acest an are și o noutate importantă: este prima întrecere continentală desfășurată după noile reguli introduse de FIVB. Pentru tricolori, meciurile din Liga Europeană vor fi, astfel, și un bun prilej de adaptare înaintea Campionatului European, unde se vor aplica aceleași reguli.
Trăiește LIVE EUROVOLLEY la Cluj-Napoca! România joacă acasă în Grupa D. CLICK AICI ȘI IA-ȚI BILETUL ACUM!
Programul naționalei masculine a României în Liga Europeană 2026
5 iunie, Riga: România – Letonia (ora 19.30)
6 iunie, Riga: România – Kosovo (ora 18.00)
12 iunie, Mioveni: România – Azerbaidjan (ora 19.00)
14 iunie, Mioveni: România – Spania (ora 19.00)
20 iunie, Tirana: România – Danemarca (ora 20.00)
21 iunie, Tirana: România – Albania (ora 20.00)





