LIKE US? SPREAD THE WORD

Dinamo și-a apărat titlul de campioană, după o finală dramatică – CLASAMENTE FINALE

Dinamo și-au apărat cu succes titlul de campioană la volei masculin, după o dispută tranșată în setul decisiv al meciului cinci cu Arcada Galați. Pentru bucureșteni este al 20-lea titlu din istorie.

Tensiunea a fost maximă în Ștefan cel Mare, unde spectatorii au împins echipa gazdă spre victorie în momentele în care adversarii păreau să revină periculos în joc, după ce Dinamo, care a condus cu 2-0 la seturi, a fost egalată și chiar condusă în setul decisiv.

CLASAMENTE FINALE MASCULIN SI FEMININ

Dinamo campioana volei - FOTO CS Dinamo 2
Dinamo campioana volei

Atmosferă extraordinară în sala „Dinamo”

Tehnicianul Bogdan Tănase s-a declarat copleșit de energia din tribune și a recunoscut că imaginile de la meci sunt unice pentru voleiul din Ștefan cel Mare. „M-am simțit extraordinar. Eu, atmosfera pe care am văzut-o astăzi în sala Dinamo, nu cred că am văzut-o decât poate pe la handbal, dar la un meci de volei în Dinamo nu am văzut-o niciodată. Le mulțumesc din suflet tuturor. Le mulțumim din suflet tuturor suportelrior, nu doar pentru că au participat, ci pentru faptul că ne-au încurajat pe toată durata partidei”, a mărturisit Bogdan Tănase după meci.

Aprecierea pentru public a fost împărtășită și de liberoul dinamoviștilor, Sergio Diaconescu, care consideră că aportul fanilor a fost elementul decisiv în momentele critice ale finalei. „Un sentiment foarte frumos, foarte plăcut. Ne bucurăm că am reușit să câștigăm acest titlu acasă, în fața tuturor suporterilor. Și este un sentiment frumos. A fost o sală extraordinară în București. N-am mai văzut la volei așa ceva. Este pentru prima dată când văd sala atât de plină, au contribuit foarte mult la această victorie. Fără ei nu cred că puteam să câștigăm astăzi. Le mulțumim din suflet pentru că au venit în număr atât de mare”, a completat Sergio Diaconescu.

„A fost o finală de vis, pe cât de dificilă pe atât de frumoasă. Ne bucurăm că am reușit să ne apărăm titlul și să reușim să câștigâm în fața propriilor fani, care ne-au împins de la spate. Sunt foarte bucuros”, a declarat, după meci, centrul dinamoviștilor, Gabriel Ghionea.

Dinamo campioana volei - FOTO CS Dinamo 3
Dinamo campioana volei – FOTO CS Dinamo

Bogdan Tănase: „Cel mai puternic campionat din ultimii 10-14 ani”

Pentru Dinamo, drumul către al doilea titlu consecutiv a fost extrem de solicitant, echipa fiind nevoită să facă față presiunii pe mai multe fronturi în acest an competițional. Antrenorul a scos în evidență maturitatea grupului.

„Încă nu conștientizez victoria. Încă sunt sub impulsul meciului, unul extraordinar, cu suișuri și coborâșuri. Am început extraordinar, după aceea au venit ei. Dar acești băieți minunați care și-au păstrat cumpătul și concentrarea până la final sunt de remarcat. Nu am cuvinte, sunt incredibil de mândru de ei. Sunt mândru de această echipă, de tot clubul, a fost un sezon extrem de greu. Și în continuare spun că, din punctul meu de vedere, acest sezon, per ansamblu, cred că a fost cel mai puternic din cel puțin ultimii 10-14 ani de când sunt eu în antrenorat”, a declarat tehnicianul dinamovist.

El era extrem de bucuros pe de o parte pentru că Dinamo și-a apărat cu succes titlul, în ciuda unor sincope apărute în timpul sezonului, sincope care au făcut ca bucureștenii să intre în play-off abia de pe locul al patrulea.

„Ne bucurăm, ne-am bucurat enorm anul trecut că am reușit să aducem titlul în primul rând în Ștefan cel Mare și în București. Iar anul acesta, faptul că reușim să ne păstrăm titlul, reprezintă dovada că la Dinamo se dorește performanță. Jucătorii sunt niște profesioniști, de la antrenamente, în afara sălii și mai ales în astfel de meciuri. Este un grup unit. S-a muncit mult pentru această finală. A fost un sezon diferit față de altele, deoarece de mulți ani nu s-a jucat Champions League și a trebuit să mergem pe toate fronturile. Dar unitatea grupului a făcut diferența. Secretul nostru? Unitatea, echipa în sine. Noi avem valori care sunt puse la un loc. E vorba de toți cei 16 jucători”, a detaliat tehnicianul dinamovist.

Tensiunea meciului decisiv și oboseala acumulată de-a lungul întregului an și-au spus cuvântul, însă jucătorii au reușit să depășească momentele de cumpănă ale sezonului, când au fost aproape de a rata primele locuri. „Da, ne așteptam pentru că, în primul rând, este o finală și se strânge și oboseală, și oboseală mentală. Intervin tot felul de motive. Dar, într-un final, ne bucurăm că am reușit să câștigăm. Ăsta e cel mai important lucru. Restul nu mai contează. Au fost momente dificile, cel cu Brașovul, cu Steaua, când am fost la un pas de locurile 5-8. Dar tot ce contează acum este că am reușit să câștigăm”, a recunoscut după meci Diaconescu.

Dinamo campioana volei - FOTO CS Dinamo 1
Dinamo campioana volei – FOTO CS Dinamo

CAMPANIE SALROM: Alege una dintre cele peste 3 milioane de cutii de pe piață și descoperă mesajele sportivilor din echipele naționale de volei.

Dinamo a câștigat al 20-lea titlu din istorie

În cea mai dispută și echilibrată din voleiul masculin din ultimul deceniu, Dinamo, intrata în play-off de pe poziția a patra, a învins-o cu scorul general de 3-2 pe Arcada Galați, care s-a calificat în play-off de pe locul 2.

În meciul decisiv, disputat vineri, 15 mai, în sala Dinamo, bucureștenii s-au impus cu scorul de 3-2 (25-19, 25-20, 19-25, 17-25, 15-13). În precedentele patru meciuri, echipele își împărțiseră victoriile. Totul a început pe 4 mai, în sala „Dinamo”, acolo unde Arcada s-a impus în primul meci cu scorul de 3-1 (25-23, 19-25, 27-25, 27-25). A doua zi, a fost rândul dinamoviștilor să se impună cu 3-2 (25-23, 25-22, 21-25, 26-28, 15-10).

Pentru Dinamo, acesta e al doilea titlu consecutiv de campioană și al 20-lea din istoria clubului.

Trăiește LIVE cel mai mare spectacol voleibalistic al anului! EUROVOLLEY vine la Cluj-Napoca, iar echipa națională a României te așteaptă în Grupa D pentru meciuri pline de adrenalină și emoție pură. Fii în tribune, simte energia și susține România spre victorie!

🎟 CLICK AICI SI IA-TI BILETUL ACUM!

FOTO CREDIT: DINAMO

ARTICOLE SIMILARE
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Înainte de primul fluier… a fost focul. Din flacără s-au născut ei.
Fără milă. Fără teamă. Lux Dracones, balaurii de lumină ai României. Pe 9 septembrie, legendele intră în arenă. CEV EuroVolley 2026 începe cu un show de deschidere care nu se repetă.

Campionatul European de Volei Masculin
CEV EuroVolley 2026 Cluj-Napoca