Campionatul Diviziei A1 la volei feminin a ajuns la faza meciurilor finale din play-off. Nu se va decide nimic acum, dar învingătoarele ar putea lua o opțiune serioasă pentru îndeplinirea obiectivului.
În bătălia pentru titlul de campioană, CSM Volei Alba Blaj și CSO Voluntari vor disputa primele două meciuri ale finalei. Este al treilea sezon consecutiv când cele două formații sunt adversare în lupta pentru titlu. În 2024 s-a impus CSO Voluntari, iar anul trecut titlul a revenit Blajului.

Se va juca după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”, așa că primele două confruntări vor avea loc pe terenul formației mai bine clasate la finalul sezonului regulat, adică la Blaj. Prima partidă va avea loc luni, 20 aprilie, de la ora 18.00, iar cea de-a doua, marți, 21 aprilie, de la aceeași oră. Ambele confruntări vor fi transmise în direct de TVR Sport.

În meciul pentru locul 3 se vor afla față în față Dinamo și CSM Corona Brașov. Și aici se va juca tot după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”, iar primele două partide vor avea loc la București. Cele două echipe se vor afla față în față sâmbătă și duminică, de fiecare dată de la ora 17.00.
Și aici avem parte de o reeditare a confruntării de anul trecut, când dinamovistele au cucerit medaliile de bronz.
CAMPANIE SALROM: Alege una dintre cele peste 3 milioane de cutii de pe piață și descoperă mesajele sportivilor din echipele naționale de volei.
Meciurile din finală vor fi transmise în direct la TVR Sport
În confruntarea pentru locul 5 se joacă, din acest an, tot după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”, pentru că și miza este una specială: învingătoarea va obține calificarea în Cupa Challenge. Adversare vor fi CSM București și CSM Constanța, iar primele două partide vor avea loc în sala „Elite”, sâmbătă și duminică, de la ora 16.00.
Se va juca în acest weekend și în confruntarea pentru locul 7. CSM Lugoj primește vizita formației Rapid, meciul urmând să aibă loc sâmbătă, de la ora 18.30. Aici se va juca după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”.
Trăiește LIVE cel mai mare spectacol voleibalistic al anului! EUROVOLLEY vine la Cluj-Napoca, iar echipa națională a României te așteaptă în Grupa D pentru meciuri pline de adrenalină și emoție pură. Fii în tribune, simte energia și susține România spre victorie!





