Penultima etapă a Diviziei A1 la volei masculin începe joi și se termină sâmbătă.
Joi, 12 martie, de la ora 15.00, SCMU Craiova primește vizita Rapidului, într-o partidă care va fi transmisă în direct la TVR Sport. Gazdele sunt obligate să câștige trei puncte din această confruntare dacă vor să atace poziția a șasea, ocupată acum, la 4 puncte în față, chiar de Rapid.

De la ora 18.00, Știința București va juca împotriva formației Dinamo, într-un meci care va fi un adevărat test pentru campioni. Aceștia au nevoie de o victorie de 3 puncte pentru a ataca intrarea în Top 4, însă în sala „Politehnica” oaspeții au avut mereu probleme în acest campionat, iar Știința a făcut numeroase victime pe teren propriu în acest sezon.
Vineri vom avea un singur meci: Unirea Dej – Arcada Galați. Ambele formații știu pe ce locuri vor termina sezonul regulat, 9 și, respectiv 2, așa că partida ar putea fi folosită de cei doi antrenori și ca o pregătire pentru ce va urma în play-out, respectiv play-off.

Sâmbătă, de la ora 16.00, la Dobroești, CSM București va juca în compania celor de la SCM Zalău. Oaspeții pornesc ca favoriți, mai ales că partida are o miză specială pentru ei: cu o victorie de trei puncte, ei sunt siguri că vor termina cel puțin în Top 4.
Ultima partidă a penultimei etape va avea loc la Brașov, între Corona și Steaua. Meciul începe la ora 20.00 și are o miză reală doar pentru gazde, căci steliștii știu deja că vor termina sezonul regulat pe primul loc indiferent de rezultatele ultimelor două runde. Corona, în schimb, e obligată să obțină trei puncte dacă vrea să termine pe locul al treilea în această fază a campionatului.
CAMPANIE SALROM: Cauta produsele co-branduite si descopera mesajele sportivilor din echipele nationale de volei, direct de pe ambalaj
Programul etapei a 21-a a Diviziei A1 la volei masculin
12 martie
15.00 SCMU Craiova – Rapid – în direct la TVR Sport
18.00 Știința București – Dinamo
13 martie
18.30 Unirea Dej – Arcada Galați
14 martie
16.00 CSM București – SCM Zalău
20.00 Corona Brașov – Steaua





