Divizia A1 la volei masculin programează sâmbătă patru meciuri ale etapei a doua. Unul dintre ele va fi transmis în direct la TVR Sport.
De la ora 17.00, la Baia Mare, echipa locală, Știința Explorări, va primi vizita performerei etapei inaugurale, SCMU Craiova. Oltenii s-au impus cu 3-0 la Brașov, cu Corona, anunțându-și ambițiile încă din prima rundă. Învinși în trei seturi la Zalău, băimărenii vor acum să demonstreze că nu aceea e valoarea lor, așa că va rezulta o partidă foarte interesantă.
Tot de la ora 17.00 va avea loc și partida care va fi transmisă în direct la TVR Sport: CSM București – Rapid. Meciul va avea loc în sala Unirea din Dobroești și reprezintă debutul în acest sezon pentru CSM, care a avut amânat meciul cu Dinamo, din prima etapă, din cauza participării adversarilor în Liga Campionilor. Nou-promovată în acest an, CSM București revine în Divizia A1 după șase ani. În ceea ce-i privește, rapidiștii au jucat un prim meci, câștigând pe propriul teren cu 3-0 în fața Unirii Dej, așa că deja și-au făcut „încălzirea”.
De la ora 18.00, în sala Politehnica se dispută un alt meci interesant: Știința București – CSM Corona Brașov. Jucătorii din Capitală au făcut o partidă curajoasă în fața Stelei, în prima etapă, luând setul inaugural, dar cedând în celelalte, însă au arătat că pot pune probleme tuturor „granzilor”. Brașovenii au pierdut în trei seturi meciul cu SCMU Craiova, din prima rundă, așa că acum sunt în căutarea unei victorii care să-i readucă în obiectiv.
Tot de la ora 18.00 se joacă și partida care reprezintă „șocul” rundei: SCM Zalău – CSM Arcada Galați. Învingători în prima etapă în fața băimărenilor, zălăuanii joacă al doilea meci consecutiv pe propriul teren. Adversara lor, fosta campioană, CSM Arcada Galați, debutează cu acest prilej în campionat, jucătorii antrenați de selecționerul Sergiu Stancu având etapă liberă în startul campionatului.
Cel de-al cincilea meci al rundei, Unirea Dej – Steaua, a fost amânat pentru o dată care va fi stabilită ulterior, deoarece bucureștenii vor juca în acest weekend în Cupa Balcanică.
În această etapă, Dinamo va sta.
Toate meciurile din campionat sunt transmise în direct și pe site-ul Federației Române de Volei.


Programul etapei a doua a Diviziei A1 la volei masculin
Sâmbătă, 25 octombrie
17.00 Știința Explorări Baia Mare – SCMU Craiova
17.00 CSM București – Rapid – în direct la TVR Sport
18.00 Știința București – CSM Corona Brașov
18.00 SCM Zalău – CSM Arcada Galați
Unirea Dej – Steaua – amânat
Dinamo stă.





