Programat în orașul suedez Ängelholm în zilele de 28 și 29 iunie, acesta va reuni la start țara gazdă, Suedia, și cel mai bine clasate trei echipe din clasamentul general al competiției. În acest moment, cu 3 victorii și 10 puncte, România este pe poziția secundă, după Ucraina, care are maximum de puncte.
Sâmbătă și duminică, echipa noastră va juca în Croația, la Zadar, acolo unde va întâlni național din Azerbaidjan (sâmbătă, 14 iunie, ora 17.30) și formația gazdă, Croația (duminică, 15 iunie, ora 17.30). Dacă primul meci va putea fi văzut pe Eurovolley.tv, contra cost, cel cu Croația va fi difuzat și pe canalul de Youtube al CEV, la această adresă: https://tinyurl.com/3pkr56yp

România a obținut trei victorii în cele patru meciuri disputate în Golden League
Până acum, România a avut un parcurs foarte bun în actuala ediție a Golden League. A învins cu 3-0 Portugalia și Suedia în primul mini-turneu, disputat în Suedia. Apoi, la Blaj, a obținut o victorie foarte importantă contra Greciei, scor 3-1, și a pierdut în cinci seturi în fața Ungariei, revelația actualei ediții a competiției. Acum, la turneul din Croația, calculele sunt simple. Cu două victorii, indiferent de scor – numărul de victorii e primul criteriu de departajare al echipelor – România se califică la turneul Final Four. Dar acest lucru poate fi realizat și cu un succes, în funcție de rezultatele înregistrate de celelalte pretendente.
În acest moment, tricolorele sunt mai bine clasate și în ierarhia competiției, și în cea mondială față de adversarele lor. România e pe 2 în clasamentul general al Golden League și pe 29 în ierarhia FIVB. Azerbaidjan, prima adversară, este pe locul 12 (ultimul) în Golden League și pe 45 în lume. Croația, oponenta de duminică, e pe 9 în Golden League și pe 35 în clasamentul FIVB.

FOTOGRAFII: CEV
CITESTE SI: Naționala feminină, o victorie și un eșec în meciurile de la Blaj





